Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Marti, 25 Martie, 2025
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

România trece duminică la ora de vară

Categorie stire Actualitati | Autor stire Alecu | Data publicare Sambata, 24 Martie, 2012 | Nr. accesari stire 3108 ori | Comentarii stire 0 comentarii

România trece duminică la ora de vară

România trece, duminică, la ora oficială de vară, ora Europei Orientale. Ceasurile se dau înainte, ora 3,00 devenind ora 4,00. Prin această trecere, orarul de vară din România este corelat cu cel practicat în ţările membre ale Uniunii Europene şi se aplică pentru perioada cuprinsă între ultima duminică a lunii martie şi ultima duminică a lunii octombrie.

Schimbarea, însă, nu este simultană în toate ţările unde se aplică, din cauza diferenţei de fus orar.

În România, odată cu trecerea la ora de vară, diferenţa faţă de timpul universal (GMT) va fi de trei ore. În restul anului, diferenţa orară faţă de ora meridianului Greenwich (GMT) este de două ore.

Ora de vară a fost introdusă, în România, pentru prima dată în 1932. Până în 1939 a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie (în 1932 - 22 mai), ora 00,00, şi prima duminică din octombrie, ora 1,00 (ore locale). Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată.

În anul 1979 România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar în anul 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost corelat cu cel practicat în ţările UE.

Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală (a Soarelui) şi reducerea folosirii luminii artificiale.

Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă, dar a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa. Au urmat ani în care introducerea orei de vară a fost propusă de mai multe ori, dar respinsă.

La 31 martie 1918, ora de vară a fost introdusă şi în Statele Unite. Pentru o perioadă mai îndelungată a fost aplicată în SUA, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 şi 30 septembrie 1945. La data de 13 aprilie 1966, legislativul american a impus respectarea orei de vară la nivel naţional, din ultima duminică a lui aprilie, până în ultima duminică din luna octombrie. Douăzeci de ani mai târziu, preşedintele Ronald Reagan a semnat un act federal pe probleme de mediu, ce conţinea şi o prevedere care solicita conservarea energiei şi respectarea DST-ului. De atunci, ora de vară a rămas stabilită pe o perioadă de şapte luni, între echinocţiul de primăvară şi cel de toamnă, Arizona fiind singurul stat american care nu a adoptat DST.

Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu anul 1916 (între 30 aprilie - 1 octombrie). Au urmat britanicii ce au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai - 16 octombrie), apoi ţări precum: Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania.

În prezent ora de vară, este folosită de 70 de ţări din întreaga lume, dar nu toate ţările au aceleaşi perioade pentru schimbarea orei de vară. Există multe state care au introdus doar experimental ora de vară.

China a utilizat ora de vară în perioda 1986 - 1991, iar Japonia nu a introdus folosirea orei de vară.

De asemenea ţările ecuatoriale şi tropicale nu aplică ora de vară deoarece durata zilei este egală de-a lungul anului.

Rusia a anunţat că va renunţa, din toamna anului 2011, la trecerea la ora de iarnă, după 30 de ani de la instituirea acestei practici.



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - MARTI
  06:30 Naşul
  09:00 Ghilea Show
  10:00 Pâine şi Circ
  11:00 În Arenă
  11:30 Baricada Music
  12:00 Ghilea Show
  13:00 Conferinţa de presă
  14:00 La Graniţele Cunoaşterii
  15:00 Magie pe Baricadă
  15:30 Vitralii
  17:00 Documentar
  18:00 Sufulcă-ţi zilele cu Iulian Leonard
ACUMA LA TV 18:30 Mapamond Românesc cu Antoniu Martin
  19:30 Comunitatea Mea
  20:00 Pâine şi Circ cu Adrian Creţa
  21:00 Ghilea Show cu Sorin Ghilea
  22:00 Naşul cu Radu Moraru
  00:30 Timpul - artă şi ştiinţă
  01:00 Ghilea Show
  02:00 Pâine şi Circ
  03:00 La graniţele cunoaşterii
  04:00 Mapamond românesc
COZACONE
  oferit de: curs-valutar-bnr.ro
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.

Accepta