|
|||
DETALII STIRE:
Victor Ponta, prezent în judeţul Arad, s-a declarat în favoarea modificării legii privind achizițiile publice
Premierul Victor Ponta a declarat joi, la Pecica, în județul Arad, că este nevoie ca legea privind achizițiile publice să fie modificată în sensul unei mai bune selecții a firmelor câștigătoare, evitându-se astfel cazurile unor companii care câștigă licitații și apoi nu mai duc la îndeplinire contractele. ‘‘Am schimbat un pic, nu suficient, la legea achizițiilor publice, în sensul în care am introdus amenzi un pic mai mari pentru cei care contestă, doar ca să conteste’‘, a afirmat premierul prezent pe șantierul autostrăzii Nădlac-Arad. Referindu-se la licitația pentru desemnarea firmei care va executa lotul doi al autostrăzii, între Pecica și Arad, și al cărei câștigător va fi anunțat pe 25 august, premierul a spus că speră să nu existe contestații nefondate în acest caz. ‘‘Înțeleg dintr-un calcul făcut de CNADNR că dacă cineva contestă aici la lotul doi (al autostrăzii, n.r.) și pierde, noi încasăm vreo 100.000 de euro. M-aș bucura să nu se conteste, decât să le luăm banii", a adăugat Ponta. El a arătat că modificarea legii achizițiilor publice trebuie discutată și cu Comisia Europeană, în așa fel încât firmele ‘‘neserioase’‘ să nu mai poată câștiga licitații publice de lucrări și să nu le execute ori să intre în insolvență. ‘‘Trebuie să lucrăm mai departe, împreună cu Comisia Europeană, să schimbăm la legea achizițiilor publice, în așa fel încât această situație care există peste tot (...) și anume firme neserioase care câștigă licitația sau firme care intră în insolvență și alergăm după aceea, după ele, să nu se mai întâmple,(...) sau să încercăm să le punem pe o listă neagră, să evităm asemenea situații’‘, a precizat premierul. |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.