DETALII STIRE:
S-a redeschis atelierul lui Gustav Klimt de la Viena
 'Vila Klimt' din Viena, care i-a servit de atelier pictorului austriac Gustav Klimt din 1911 până în 1918, anul morţii sale, şi-a redeschis porţile duminică, după o renovare finanţată de statul austriac care s-a ridicat la 2 milioane de euro. Vila, aflată în vestul Vienei, nu mai seamănă prea mult cu cea care a adăpostit atelierul de pictură - proprietarul a transformat-o în 1923 în clădire neo-barocă -, dar continuă să fie numită 'vila Klimt' de locuitorii cartierului. În cadrul lucrărilor începute în iunie 2011 au fost restaurate acoperişul plat, balustrada şi ferestrele mari ale atelierului, conform planurilor originale. În afara unei expoziţii permanente organizate în atelierul reconstituit după fotografii de epocă, vila va găzdui şi manifestări culturale. Artist deosebit de talentat, revoltat împotriva burgheziei şi a moravurilor epocii sale, Gustav Klimt (1862 - 1918) s-a numărat, la începutul secolului al XX-lea, printre fondatorii mişcărilor vieneze Jugendstil şi Secession, fiind şi un precursor al expresionismului german. În 2012, anul celei de-a 150-a aniversări a naşterii pictorului, Austria i-a consacrat multe manifestări - expoziţii şi nenumărate obiecte cu efigia sa sau care reproduc cele mai celebre opere ale sale, printre care tabloul 'Sărutul'.
Stirea nu are galerie foto.
|
|
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
|
ORA |
PROGRAM - LUNI |
|
04:30 |
Deşteptarea României |
|
06:30 |
Naşul |
|
09:00 |
Ghilea Show |
|
10:00 |
Quantika |
|
11:00 |
Magie pe Baricadă |
|
11:30 |
Baricada Music |
|
12:00 |
Ghilea Show |
|
13:00 |
Vitralii |
|
14:30 |
Baricada Music |
|
15:00 |
Pe Baricadă |
|
16:00 |
Fără pleoape la urechi cu Dorin Frandeş |
|
17:00 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
|
17:30 |
Comunitatea mea |
|
18:00 |
În Arenă cu Adrian Creţa |
|
19:00 |
Aradul de 5 stele cu Daniel Mitre |
|
20:00 |
Pâine şi Circ cu Adrian Creţa |
|
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
|
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
|
01:00 |
Ghilea Show |
|
02:00 |
Pâine şi Circ |
|
03:00 |
Fără pleoape la urechi |
|
04:00 |
În Arenă |
|
05:00 |
Aradul de 5 stele |
|
ORA |
PROGRAM - MARTI |
|
06:30 |
Naşul |
|
09:00 |
Ghilea Show |
|
10:00 |
Pâine şi Circ |
|
11:00 |
În Arenă |
|
11:30 |
Baricada Music |
|
12:00 |
Ghilea Show |
|
13:00 |
Conferinţa de presă |
|
14:00 |
La Graniţele Cunoaşterii |
|
15:00 |
Magie pe Baricadă |
|
15:30 |
Vitralii |
|
17:00 |
Documentar |
|
18:00 |
Sufulcă-ţi zilele cu Iulian Leonard |
|
18:30 |
Mapamond Românesc cu Antoniu Martin |
|
19:30 |
Comunitatea Mea |
|
20:00 |
Pâine şi Circ cu Adrian Creţa |
|
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
|
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
|
00:30 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
|
01:00 |
Ghilea Show |
|
02:00 |
Pâine şi Circ |
|
03:00 |
La graniţele cunoaşterii |
|
04:00 |
Mapamond românesc |
|
ORA |
PROGRAM - MIERCURI |
|
05:00 |
Documentar |
|
06:00 |
Sufulcă-ţi zilele |
|
06:30 |
Naşul |
|
09:00 |
Ghilea Show |
|
10:00 |
Pâine şi Circ |
|
11:00 |
Pe Baricadă |
|
12:00 |
Ghilea Show |
|
14:00 |
Deşteptarea României |
|
16:00 |
Conferinţa de presă |
|
17:00 |
Retro Zone cu Alexandru Chiriţă |
|
19:00 |
Vinovaţii fără vină cu Daniel Julean |
|
20:00 |
Pâine şi Circ cu Adrian Creţa |
|
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
|
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
|
01:00 |
Ghilea Show |
|
02:00 |
Pâine şi Circ |
|
03:00 |
Retro Zone |
|
05:00 |
Vitralii |
|
ORA |
PROGRAM - JOI |
|
06:30 |
Naşul |
|
09:00 |
Ghilea Show |
|
10:00 |
Pâine şi Circ |
|
11:00 |
Conferinţa de presă |
|
12:00 |
Ghilea Show |
|
13:00 |
Vinovaţii fără vină |
|
14:00 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
|
15:00 |
Fără pleoape la urechi |
|
16:00 |
La graniţele cunoaşterii |
|
17:00 |
Deşteptarea României cu Lorin Fortuna |
|
19:00 |
Timpul - artă şi ştiinţă cu Claudiu Burlan |
|
19:30 |
Comunitatea mea |
|
20:00 |
Quantika cu Michael Szellner |
|
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
|
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
|
00:30 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
|
01:00 |
Ghilea Show |
|
02:00 |
Quantika |
|
03:00 |
Deşteptarea României |
|
ORA |
PROGRAM - VINERI |
|
05:00 |
Documentar |
|
06:00 |
Sufulcă-ţi zilele |
|
06:30 |
Naşul |
|
09:00 |
Ghilea show |
|
10:00 |
Quantika |
|
11:00 |
Conferinţa de presă |
|
12:00 |
Ghilea Show |
|
13:00 |
Magie pe Baricadă |
|
13:30 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
|
14:00 |
Deşteptarea României |
|
16:00 |
Mapamond românesc |
|
17:00 |
Comunitatea mea |
|
17:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea cu Minodora Hrimiuc şi Daniel Ţinte |
|
18:30 |
Pe Baricadă cu Dorel Zăvoianu |
|
19:30 |
Vitralii cu Eugen Marinoff |
|
21:00 |
Ghilea Show |
|
22:00 |
Baricadaţi în voie bună |
|
23:30 |
Retro Zone |
|
01:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
|
02:30 |
Pe Baricadă |
|
03:30 |
Vitralii |
|
05:00 |
La graniţele cunoaşterii |
|
ORA |
PROGRAM - SAMBATA |
|
06:00 |
Baricada Music |
|
07:00 |
Baricadaţi în voie bună |
|
08:30 |
Desene animate |
|
10:00 |
Documentar |
|
11:00 |
Sufulcă-ţi zilele |
|
11:30 |
Fără pleoape la urechi |
 |
12:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
|
13:30 |
Magic Summer |
|
15:30 |
La graniţele cunoaşterii |
|
16:30 |
Documentar |
|
17:30 |
Baricada Music |
|
18:00 |
Aradul de 5 stele |
|
19:00 |
Magie pe Baricadă cu Cătălin Pintea |
|
19:30 |
Film Artistic |
|
21:30 |
Vinovaţii fără vină |
|
22:30 |
Film documentar |
|
23:30 |
Baricadaţi în voie bună |
|
02:30 |
Vinovaţii fără vină |
|
03:30 |
Film documentar |
|
04:30 |
Baricada Music |
|
ORA |
PROGRAM - DUMINICA |
|
05:00 |
Baricadaţi în voie bună |
|
06:00 |
La graniţele cunoaşterii |
|
07:00 |
Desene animate |
|
09:00 |
Pâine şi Circ |
|
10:00 |
Magic Summer |
|
12:00 |
Baricadaţi în voie bună |
|
13:00 |
Magie pe Baricadă |
|
14:00 |
Vitralii |
|
15:30 |
La graniţele cunoaşterii |
|
16:30 |
Retro Zone |
|
18:30 |
Vinovaţii fără vină |
|
19:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
|
20:30 |
Film artistic |
|
22:30 |
Film documentar |
|
23:30 |
Film artistic |
|
01:30 |
Magic Summer |
|
03:30 |
Film artistic |
COZACONE
HOROSCOP
 |
 |
 |
 |
Berbec |
Taur |
Gemeni |
Rac |
 |
 |
 |
 |
Leu |
Fecioara |
Balanta |
Scorpion |
 |
 |
 |
 |
Sagetator |
Capricorn |
Varsator |
Pesti |
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|