Una e în tribună şi altceva e în teren

În România, orice minune ţine trei zile. Minune a părut a fi şi discursul lui V. Ponta cu ocazia investiturii noului guvern. Cum spuneam, a părut doar, pentru că nu a fost decât o tresărire de independenţă pe care V. Ponta încearcă periodic să şi-o manifeste faţă de baronii partidului. Indisciplinatul a fost chemat urgent la ordine şi totul a reintrat în normalitatea românească. Normalitate însemnând abordarea consecventă a politicianismului zi de vară până-n seară târziu, şapte zile pe săptămână. Exemplul elocvent al normalităţii româneşti a venit imediat: a fost refuzul USL, deci şi al lui Ponta, de a participa la discuţii la Cotroceni, la doar câteva zile după basmele lui Ponta din Parlament.

Multora, discursul li s-a părut o lovitură de imagine extraordinară pe care a dat-o Victor Ponta în politica românească. Ce-i drept, ar fi fost o lovitură dacă preşedintele pesedist ar fi fost consecvent cu ce a declarat în parlament. Până la urmă însă, discursul a fost doar apă de ploaie şi, doar pe ici, pe colo, nu chiar în punctele esenţiale, ar putea fi luat în considerare. Dincolo de bătutul apei în piuă timp de 45 de minute, V. Ponta a încercat o sinteză a unui eventual program de guvernare pe care USL îl propune românilor.

Lăsând la o parte retorica discursului, cele 15 puncte ar putea fi chintesenţa unui program de guvernare dacă ar îndeplini o condiţie esenţială: să fie realiste. Ce-i drept, unele puncte au acoperire în realitate, dar altele sunt atât de departe de realitatea imediată, încât par rupte dintr-o povestire science-fiction. Într-un fel, V. Ponta a pus presiune pe noul guvern cu cele 15 puncte, sugerând că acest guvern ar trebui să ţină seamă de „indicaţiile preţioase” (parcă mai era unul care mai dădea „indicaţii preţioase”) pe care V. Ponta le dă noului guvern. Iar dacă ţinem seama de faptul că măcar jumătate din „indicaţii” sunt realiste, s-ar putea crea impresia că şi întregul ar putea fi realist. Este o falsă impresie, pentru că unele puncte din „programul” lui Ponta n-au nicio şansă să fie transpuse în practică decât cu riscul ca ţara să intre în instabilitate pe termen lung. Or, tocmai stabilitatea e marele câştig al guvernului demisionar Boc.

Discursul lui V. Ponta poate fi asemănat cu atitudinea chibiţului la un meci de fotbal. Chibiţul, „cunoscător” în ale fotbalului, strigă în gura mare la cei din teren unde să paseze, cum să alerge, cum să centreze, cum să şuteze, ce mai, chibiţul este nemaipomenit! În tribună. Dacă-l introduci în teren, chibiţul dă cu stângul în dreptul şi uită toată ştiinţa fotbalistică pe care o stăpâneşte imperial când stă în tribună.

Cam aşa stau lucrurile şi cu V. Ponta şi cu alţi lideri ai opoziţiei. Sunt formidabili chibiţi dar, când îi pui în teren, habar n-au pe ce lume trăiesc. Crin Antonescu le dă sfaturi guvernanţilor, ce şi cum trebuie să facă prin satele înzăpezite de nămeţi. Mult mai eficace ar fi fost Antonescu dacă şi-ar fi mobilizat liberalii să-i ajute la modul concret pe sinistraţii zăpezilor. Există primari, prefecţi sau preşedinţi ai CJ printre liberali şi aceştia ar fi putut fi mobilizaţi de către Crin la treabă. Dar, nu, domnul stă în studio la Antena3 şi-i face troacă de porci pe guvernanţi. Chibiţul Antonescu este expert în orice vrei şi nu vrei. După ce a dormit bine până pe la orele prânzului, chibiţul Antonescu are energie şi idei şi le exprimă pe la Antenele lui Voiculescu, mentorul şi sponsorul lui financiar şi politic.

E plină ţara de chibiţi care, când nu înjură, dau sfaturi din tribună jucătorilor din teren. În tribună, chibiţii sunt cel puţin la nivelul lui Messi. În teren sunt jalnici. S-a demonstrat de-a lungul timpului.

Ioan Iercan