Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Sambata, 03 Decembrie, 2022
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Nicio şansă!

Categorie stire Editorial | Autor stire Alecu | Data publicare Marti, 31 Iulie, 2012 | Nr. accesari stire 3540 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Nicio şansă!

Politica la nivel naţional a lăsat oarecum în umbră politica locală. Indiscutabil, este foarte important ce se petrece la Bucureşti, dar politica locală îşi are valenţele ei şi influenţează în bună măsură viaţa arădenilor. Şi ce se întâmplă în politica arădeană?

Un prim aspect, care provoacă îngrijorare celor ce urmăresc viaţa politică arădeană, este lipsa de perspetivă în ceea ce priveşte viitorul clasei politice arădene. Cei promovaţi, fie ei tineri, fie mai în vârstă, se remarcă printr-un anonimat total. Din când în când, mai apar pe la televiziunile locale nişte tineri. Catastrofe! Atâtea prostii câte poţi auzi de la aceşti tineri pe care-i promovează partidele te obligă să fii extrem de pesimist în privinţa politicii de cadre. Comuniştii se descurcau mai bine în această direcţie. Gheorghe Falcă a încercat un simulacru de promovare democratică a tinerilor. Aşa-zisa competiţie avea câştigătorii dinainte ştiuţi, aşa că despre competiţie se poate spune că a fost o făcătură. Patent Ghe. Falcă, maestru în a face aranjamente de acest gen.

Să nu ne închipuim cumva că seniorii politicii arădene sunt mai breji! O incultură crasă răzbate din discursul lor, agramatismele se ţin lanţ şi abordările, exclusiv populiste şi demagogice, demonstrează că demersurile acestora n-au nicio tangenţă cu adevărul şi cu realitatea. Minciuna este la ordinea zilei, dezinformarea se face cu seninătate, iar manipularea grosolană ne lasă să înţelegem că aceşti politicieni n-au nicio jenă în a ne jigni inteligenţa şi discernământul. Ne cred proşti grămadă şi mai cred că toată lumea îi crede.

Când este vorba de lupta politică, fiea ea între partide, fie în interiorul partidelor, mijloacele sunt de-a dreptul primitive. Se promovează şantajul, ameninţarea, manipularea, mita, promisiunile imposibil de onorat. Despre scrupule nici nu poate fi vorba. Despre caractere şi o minimă educaţie, nici atât. Speram ca în politica arădeană să avem altfel de oameni, cu altă viziune şi cu altă educaţie. Miticismul, însă, a învins şi la noi iar între Dâmboviţa şi Mureş nu există nicio deosebire.

Se trece peste regulamente şi peste funcţii cu o nonşalaţă greu de imaginat. Ghe. Falcă, un simplu membru în PDL Arad, taie şi spânzură ca în propria ogradă. Pentru el nu mai există conducere, nu mai există regulament, totul se întâmplă după cum ordonă el. Cum se explică acest derapaj de la democraţie pe care l-am întâlnit şi la Ponta şi Antonescu?

În primul rând, prin slăbiciunea liderilor locali ai PDL. Lui Falcă i s-a dat un deget şi el a apucat toată mâna. A ameninţat în dreapta şi în stânga, iar Ghe. Seculici, ca să nu iasă scandal în partid în urma certurilor generate de Ghe. Falcă, a devenit mult prea conciliant, ceea ce a fost înţeles drept slăbiciune. În fiecare zi şi cu orice ocazie, activul Falcă a pus mâna pe putere, iar ceilalţi au văzut în el liderul partidului şi i s-au supus. N-a lipsit din joc şantajul, n-au lipsit ameninţările, n-au lipsit promisiunile. Aşa se şi explică faptul că la preşedinţia CJ Arad a candidat Ioţcu, şi nu Seculici. Aşa se explică faptul că Ghe. Falcă, fără niciun drept, convoacă Biroul Permanent Judeţean când are el chef şi toţi se conformează. Aşa se explică şi încercarea lui de a impune candidaţii la parlamentare fără să se consulte cu liderul partidului.

Politica bunului plac, astfel poate fi definit ceea ce face Ghe. Falcă în PDL. I s-a spus de multe ori lui Ghe. Seculici că unor astfel de personaje trebuie să le răspunzi cu aceeaşi monedă. Numai că Ghe. Seculici zice că el e domn şi nu se murdăreşte folosind mijloace şi atitudini suburbane. Urmarea este ceea ce ştiu deja toţi arădenii: Ghe. Falcă face ce vor muşchii lui în partid!

Este de-a dreptul caraghios să-l auzi pe primarul Aradului condamnându-i pe Ponta şi pe Antonescu. De ce? Pentru că dumnealui procedează exact ca Ponta şi Antonescu, încălcând democraţia, bunul simţ şi regulile jocului politic. Atâta vreme cât i se permite, de ce n-ar face-o?

Aradul, ca întreaga ţară, de altfel, nu a promovat valori autentice în politică. Veleitari, semianalfabeţi, penali, semidocţi sau chiar inculţi, arivişti şi non-valori colcăie în partidele arădene. Cu astfel de personaje în frunte, Aradul şi România n-au nicio şansă!

Ioan Iercan



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - SAMBATA
  06:00 Baricada Music
  07:00 Baricadaţi în voie bună
  08:30 Desene animate
  10:00 Documentar
  11:00 Sufulcă-ţi zilele
ACUMA LA TV 11:30 Fără pleoape la urechi
  12:30 Ţinta noastră: Sănătatea
  13:30 Magic Summer
  15:30 La graniţele cunoaşterii
  16:30 Documentar
  17:30 Baricada Music
  18:00 Aradul de 5 stele
  19:00 Magie pe Baricadă cu Cătălin Pintea
  19:30 Film Artistic
  21:30 Vinovaţii fără vină
  22:30 Film documentar
  23:30 Baricadaţi în voie bună
  02:30 Vinovaţii fără vină
  03:30 Film documentar
  04:30 Baricada Music
COZACONE
  oferit de: curs-valutar-bnr.ro
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.

Accepta