|
|||
DETALII STIRE:
"Superdotaţii" din familia Băsescu
De mai bine de zece ani "marele" preşedinte Băsescu a nenorocit această ţară, a umilit-o în toate formele posibile şi ne-a dispreţuit constant pe noi, locuitorii ţării. În tot acest timp familia Băsescu s-a dovedit - imediat după ce a ajuns preşedinte - a fi plină de "superdotaţi" în ceea ce priveşte banii. Desigur, priceperea de a face bani a familiei Băsescu nu are nici o legătură cu faptul că Traian Băsescu, întîmplător, era - şi încă este - preşedinte... Nu...aşa sînt ei din naştere, "superdotaţi", cînd vine vorba de făcut bani... Zilele trecute senatorul Sorin Roşca Stănescu îl acuza pe "marele" preşedinte că a manipulat sume imense de bani negri, adică ilegali. Deocamdată s-a dovedit că senatorul nu a avut dreptate şi respectivele documente pe care senatorul le-a făcut publice au fost declarate false. Aşa o fi, poate că documentele sînt false. Dar, ca orice român de rînd, nu pot să nu mă uimesc, de cît de pricepuţi, cît de "superdotaţi" sînt cei din familia Băsescu în a face bani. Fratele amestecat în diverse afaceri şi scandaluri este un om bogat. Fata cea mare a lui Băsescu şi-a cumpărat de curînd un apartament de aproape un milion de euro... De! Mai zilele trecute Ioana Băsescu a făcut un credit de peste un milion de euro. Şi, fiindcă mai avea nişte mărunţiş în poşetă, a mai pus de la ea încă 300.000 de euro şi a cumpărat un teren agricol de 300 de ha. Pentru care plăteşte la bancă o rată de 7.000 de euro pe lună?! O fetiţă "superdotată" nu-i aşa? Fata cea mică, bîlbîita familiei, care nu este în stare să citească un text oarecare, s-a dovedit şi ea "superdotată" şi a ajuns europarlamentar. Unde, şi ea, cîştigă o mulţime de bani. Uimitoare familie de "superdotaţi" cînd vine vorba despre făcut bani. Absolut uimitoare! Numai "superdotatul" Traian Băsescu - încă preşedintele României - nu a fost în stare să facă bani pentru ţara peste care domneşte de aproape zece ani. Ba dimpotrivă, a tăiat cu cruzime din veniturile sărace ale românilor. Curat ghinion pentru noi! Nu-i aşa? Dar, peste 50 şi ceva de săptămîni i se termină mandatul. Bănuieşte că va fi mai greu pentru "superdotaţii" din familia Băsescu să mai facă bani... Dumitru Toma
|
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.