Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Sambata, 03 Decembrie, 2022
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Insomniile doamnei Clinton, fermierul din Televiziunea Română şi Naţionala Puşcăriaşilor

Categorie stire Editorial | Autor stire Alecu | Data publicare Luni, 10 Martie, 2014 | Nr. accesari stire 1697 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Insomniile doamnei Clinton, fermierul din Televiziunea Română şi Naţionala Puşcăriaşilor

Fostul secretar de Stat american Hillary Clinton nu se poate odihni din cauza intervenţiei ruse în Crimeea, pe care a comparat-o cu, citez, „invaziile lui Hitler din 1930 în ţări ale Europei, printre care şi România.” Probabil a uitat că soţul ei, prin vocea veninoasei Madelein Albright,  a dat ordin să bombardeze Iugoslavia. Dată fiind istoria omenirii pe care o învaţă americanii de generaţii, mai nou, o scriu cu rachetele la ureche, doamna Hillary n-are de unde să ştie că Hitler a fost ales cancelar în 1933. Deci, n-avea cum să invadeze ţările Europei în 1930, cu atît mai mult, România, pentru că eram aliaţi cu Germania şi am mers împreună cu Wehrmachtul şi aliaţii Axei pînă la Stalingrad. Dacă intervenţia rusă în Crimeea îi provoacă insomnii, oare ce stări biologice îi provoacă inventarul cruntelor războaie americane, „justificate” prin pretexte şirete, răspîndite şi susţinute de mass-media aservită. Să-i amintim, aşadar, poate nu mai ţine minte, avînd în vedere vîrsta înaintată: Vietnam (1964-1975), Grenada (1983), Panama (1989), Irak (1991), Somalia (1993), Bosnia (1992-1995), Iugoslavia (1999), Afganistan (2001), Irak (2003), Venezuela - Ecuador (2008) şi, foarte aproape, Libia, Egipt, Siria. Vedeţi cum, americanii, din nobile interese, se duc şi fac „dreptate” peste tot, împart „eliberare” în sclavie capitalistă, aşa cum au făcut şi în ţările menţionate? După ce au invadat ilegal şi au semănat război şi moarte pe teritoriul atîtor state pentru petrol şi resurse naturale, acum, S.U.A. îşi permit să tragă Rusia de urechi, îngrijorate că nu mai pot implementa la maxim „dolarocraţia” în Ucraina. Se ştie că Putin a pus deja în aplicare anumite planuri de dedolarizare a Rusiei.

Nu vedeţi ce speriat e Putin!

Mă întreb, ca orice român interesat de securitatea Ţării, ce caută un distrugător american cu 300 de militari la bord în Portul Constanţa, înarmat cu mai multe tipuri de rachete sol-aer, anti-balistice şi anti-submarin? Ce exerciţii comune au americanii cu România şi Bulgaria, potrivit declaraţiei Ambasadei S.U.A. la Bucureşti? Nu vedeţi ce speriat e Putin de venirea distrugătorului în portul nostru! Deja a oprit lucrul la planul de renaştere a Uniunii Sovietice. Că doar n-o lucra la refacerea României Mari. Să nu uităm totuşi că, Rusia este cel mai mare exportator de gaze naturale de pe planetă şi cel mai mare furnizor de energie din Europa. Nu cred că Ţarul va lăsa soarta Ucrainei să fie parte a interesele euro-atlantice, care-i aruncă peste bord, atunci cînd au chef, pe aşa-zişii tirani conducători de popoare, pentru refuzul de a dansa pe muzica lor. Nici parte a unei bătălii strategice între Rusia şi cinicul Occident, care trimit fără milă popoarele în haos şi secesiune. Aşadar, colonie rusească sau colonie a U.E., exact ce am devenit noi, ca stat, după integrare? Un lucru este sigur: autorii conflictului din Ucraina n-au fost ucrainenii. De un scenariu şi o mînă de „ajutor” identice s-a bucurat lovitura de stat din decembrie 1989. Ziarele şi televiziunile noastre minţeau cu neruşinare la fel ca şi cele din Ucraina, acum. O altă mare manipulare, de pe urma căreia vor suferi cu bătaie lungă ucrainenii de rînd. Dacă nu le-a pierit entuziasmul „eliberării”, ar trebui să se edifice cu privire la eliberarea noastră şi la „beneficiile” integrării, care ne-au plasat pe ultimul loc în Europa cu cel mai scăzut nivel de trai, şomaj, sărăcie şi pe primul loc la taxe, impozite, hoţie de stat în formă continuată şi corupţie.

Mutat la televiziunea naţională cu lăutari, purcel, măgar, cratiţe, tigăi, băutură şi cu toată ferma cuvîntătoare

Corupţie şi în Televiziunea Română, unde se umblă, ca la A.S.F., după bani şi îmbuibare! Unii angajaţi îl acuză pe Stelian Tănase de grave încălcări ale legii, printre care şi „emiterea de acte administrative sau de altă natură care servesc interese de grup sau clientelare”. Televiziunea Română continuă să se împrumute, să mărească preferenţial salariile şi să facă noi angajări. Alo! D.N.A., mă auziţi? Scuturaţi-i şi treziţi-i să nu cadă în comă la primirea salariilor colosale, încasate din banii poporului! De altfel, medicii buni au emigrat, iar cei rămaşi în ţară, la fel de buni, dar cu retribuţii mizerabile, n-au chef să-i trezească din agonie. Balul financiar a reînceput odată cu venirea interimarului, care nu stă de lemn Tănase, ci îşi cinsteşte „pretinii” din banii poporului! Cu vîrf şi îndesat, pe fermierul-bucătar, guraliv şi nimic mai mult. Un bufon oferă altui bufon zece mii de euro pe săptămînă, retribuţie, din banii publici. Televiziunea naţională îi oferă patruzeci de mii de euro pe lună salariu, în condiţiile în care instituţia încasează de la populaţie, în mod abuziv, de trei ori taxa radio-tv prin factura de energie.

Abia acum înţeleg rolul bufonilor la curţile regale. Distrau curtenii, astfel încît abuzurile şi dezmăţurile regilor să treacă neobservate. Asta explică şi faptul că bufonul a fost mutat la televiziunea naţională cu lăutari, purcel, măgar, cratiţe, tigăi, băutură şi cu toată ferma cuvîntătoare.

Toţi Doamne şi toţi opt titulari şi cu Gigi, nouă, în Naţionala Puşcăriaşilor

Alo!, DNA? încă un aspect, vă rog: vă mulţumesc că aţi reuşit să aduceţi marea „fericire” în fotbalul românesc! Visul meu a devenit realitate! Toţi Doamne şi toţi opt titulari şi cu Gigi, nouă, în Naţionala Puşcăriaşilor. Mai lipsesc doi, astfel ca meciul să se reia după gratii pentru Liga Mafioţilor.  Totuşi, Gigi, în credinţa lui a ridicat sate distruse de inundaţii, a renovat biserici, a dat din toate învîrtelile lui şi săracilor şi bolnavilor. Nu mă bucur, cum să mă bucur de beleaua lor, dar lumea fotbalului se considera un stat inexpugnabil în stat. Mă bucur doar că nişte mafioţi cu majuscule, care se credeau nemuritori în sînul „rînduielilor” necurate, au ajuns în finala „Premier League”!  Au ajuns, în sfîrşit, unde meritau cu prisosinţă. Pînă la urmă, au prejudiciat bugetul de stat cu 1,5 milioane de dolari. Cam atît despre fotbal, îmi repugnă datul cu şutul într-o minge, pe mii de euro. Tot timpul m-am întrebat în ce mod foloseşte Ţării industria banilor negri ai gazonului, de i s-a permis o asemenea extindere, cu violenţa şi mediocritatea aferentă stadioanelor, şi cum au contribuit fotbaliştii la creşterea economică? Pentru că averile lor depăşesc cu mult imaginaţia omului cinstit.

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - SAMBATA
  06:00 Baricada Music
  07:00 Baricadaţi în voie bună
  08:30 Desene animate
ACUMA LA TV 10:00 Documentar
  11:00 Sufulcă-ţi zilele
  11:30 Fără pleoape la urechi
  12:30 Ţinta noastră: Sănătatea
  13:30 Magic Summer
  15:30 La graniţele cunoaşterii
  16:30 Documentar
  17:30 Baricada Music
  18:00 Aradul de 5 stele
  19:00 Magie pe Baricadă cu Cătălin Pintea
  19:30 Film Artistic
  21:30 Vinovaţii fără vină
  22:30 Film documentar
  23:30 Baricadaţi în voie bună
  02:30 Vinovaţii fără vină
  03:30 Film documentar
  04:30 Baricada Music
COZACONE
  oferit de: curs-valutar-bnr.ro
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.

Accepta