Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Luni, 04 Decembrie, 2023
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

The Independent titrează: "Opriţi demonizarea noilor imigranţi UE"

Categorie stire International | Autor stire Alecu | Data publicare Vineri, 18 Ianuarie, 2013 | Nr. accesari stire 767 ori | Comentarii stire 0 comentarii

The Independent titrează:

"Contrar unor zvonuri alarmiste, imigraţia este bună pentru economia" britanică, scrie The Independent într-un editorial nesemnat, publicat miercuri, încercând să tempereze o inflamare la nivelul opiniei publice privind consecinţele migrării românilor şi bulgarilor, într-un context electoral.

Editorialul din The Independent denunţă ca "neruşinat de alarmist" gestul unui partid naţionalist şi eurofob britanic, UK Independence Party, de a posta un ceas cu numărătoare inversă până la 1 ianuarie 2014, când vor fi anulate restricţiile în UE impuse României şi Bulgariei, subliniind că gestul "este menit să susţină afirmaţia alarmistă a UKIP porivit căreia anularea va conduce la sosirea unui val de 350.000 de imigranţi români şi bulgari în M.Britanie".

Publicaţia denunţă totodată ca "dubioasă" estimarea avansată miercuri de un grup de lobby împotriva migraţiei, MigrationWatch, potrivit căruia aproximativ 50.000 de imigranţi din cele două ţări membre UE vor sosi anual după anularea restricţiilor, adăugând că grupul estimează "consecinţe semnificative" asupra locuinţelor, locurilor de muncă, şcolilor şi spitalelor.

"Justificarea acestei panici morale este faptul că Guvernul a greşit atât de mult" cu aceste evaluări, apreciază publicaţia, atunci când Polonia a aderat la UE, citând estimarea de la vremea respectivă a Ministerului britanic de Interne, care aprecia venirea a aproximativ 13.000 de polonezi pe an în M.Britanie, în fapt, în următorii doi ani, în ţară imigrând 264.560.

"Situaţia ar urma să fie şi mai rea de această dată, sugerează profeţii nenorocirii", se arată în editorial, "deoarece salariul minim în România şi Bulgaria este cât jumătate din cel al Poloniei. Imigranţi slab calificaţi vor veni şi vor lua locurile de muncă ale britanicilor acceptând salarii mai mici".

Editorialul consideră aceste date un "mit" şi apreciază că "impactul real urmează să fie mai mic", citând date ale Migration Observatory din cadrul Universităţii Oxford. Astfel, The Indepent subliniază că, la aderarea Poloniei, M.Britanie era singurul stat membru "mare" care avea piaţa muncii deschisă, pe când în 2014 "toate economiile majore europene anulează restricţiile".

"Cei mai mulţi români ar urma să se ducă în Italia, Spania şi Franţa, cu care au legături lingvistice şi culturale, unde mulţi au deja rude. Cei descurajaţi de rata mare a şomajului în aceste ţări se vor orienta mai degrabă spre Germania şi Olanda, ci nu spre M.Britanie. În plus, bulgarii şi românii stăpânesc mai puţin engleza decât polonezii", se argumentează, în continuare, în editorial.

De asemenea, publicaţia scrie că "imigraţia este bună pentru economia britanică", subliniind asupra "contribuţii uriaşe" ale unor imigranţi către societate şi citând faptul că ei creează locuri de muncă şi intră în competiţie, sunt "dinamici", acceptă locuri de muncă refuzate de localnici, îndeplinesc unele "sarcini vitale în cadrul serviciilor publice", sunt tineri şi au copii - "o veste bună în contextul îmbătrânirii" societăţii", au o "etică puternică" a muncii.

Editorialul denunţă totodată "negustori de mituri" care sugerează că imigranţii trăiesc toţi din ajutoare sociale - subliniind că "97% dintre muncitorii imigranţi înregistraţi au joburi full-time", dar şi pe cei care îi consideră infractori - citând Asociaţia Şefilor de Poliţie, potrivit căreia rata infracţionalităţii în rândul imigranţilor polonezi, slovaci, lituanieni, români şi bulgari este "similară cu a restului populaţiei" britanice.

În finalul editorialului se conchide că "deşi migraţia este pozitivă, vor exista întotdeauna critici" şi că "demonizarea noilor veniţi nu este un răspuns util" la probleme cu locuinţele, şcolile, spitalele şi ajutorul social.



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - LUNI
  04:30 Deşteptarea României
  06:30 Naşul
  09:00 Ghilea Show
  10:00 Quantika
  11:00 Magie pe Baricadă
  11:30 Baricada Music
  12:00 Ghilea Show
  13:00 Vitralii
  14:30 Baricada Music
  15:00 Pe Baricadă
  16:00 Fără pleoape la urechi cu Dorin Frandeş
  17:00 Timpul - artă şi ştiinţă
  17:30 Comunitatea mea
  18:00 În Arenă cu Adrian Creţa
  19:00 Aradul de 5 stele cu Daniel Mitre
  20:00 Pâine şi Circ cu Adrian Creţa
  21:00 Ghilea Show cu Sorin Ghilea
  22:00 Naşul cu Radu Moraru
  01:00 Ghilea Show
  02:00 Pâine şi Circ
  03:00 Fără pleoape la urechi
  04:00 În Arenă
  05:00 Aradul de 5 stele
COZACONE
  oferit de: curs-valutar-bnr.ro
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.

Accepta