|
|||
DETALII STIRE:
Ministrul Andrei Gerea și-a pus mandatul la dispoziția partidului
Ministrul Economiei, Andrei Gerea, și-a pus mandatul la dispoziția partidului, într-o ședință care a avut loc înaintea Biroului Politic Național al liberalilor, au declarat pentru AGERPRES surse liberale. Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a spus vineri, întrebat despre o eventuală demisie a lui Gerea, că este opțiunea acestuia, pe care el o respectă. ''Probabil colegul meu a înțeles că drumul politic este în acest sens. (...) Am spus că este o opțiune a colegului meu și eu i-o respect, dar poate că el a înțeles că acum, în PNL, se încearcă alte direcții. Probabil că în acest sens putem să comentăm demisia lui'', a spus acesta, la Ministerul Sănătății. În schimb consilierul ministrului Economiei Ionel Dancă a dezmințit informațiile potrivit cărora Gerea și-ar fi înaintat demisia din funcție. Senatorul liberal Teodor Atanasiu, fost ministru al Apărării și fost președinte al Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), va fi propus vineri pentru funcția de ministru al Economiei, au declarat, pentru AGERPRES, surse din organizația județeană Alba a PNL. În toamna anului trecut, numele lui Teodor Atanasiu, lider al PNL Alba din 1993, a fost vehiculat de presă ca un posibil înlocuitor al lui Varujan Vosganian, după ce acesta a demisionat din funcția de ministru al Economiei. Vosganian a fost înlocuit atunci cu Andrei Gerea. sursa: Agerpres |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.