|
|||
|
DETALII STIRE:
Prospecţiuni S.A. utilizează tehnologii moderne şi sigure pentru mediu şi comunitate
Conform oficialilor Prospecţiuni S.A., activitatea companiei reprezintă un proces foarte bine pus la punct. Specialiştii geofizicieni susţin că metodele utilizate de companie sunt folosite la nivel internaţional şi nu prezintă riscuri pentru siguranţa oamenilor sau a mediului. Prospecțiuni S.A. are o istorie de peste 60 de ani în efectuarea proiectelor de achiziție a datelor geofizice și desfășoară, în această perioadă, o serie de lucrări în mai multe localități din ţară. Pentru a realiza studiile geofizice, compania utilizează două metode, practicate la nivel internațional. Atât vibrarea controlată, cât şi folosirea micilor cantități de explozibili, sunt atent monitorizate prin tehnologii moderne şi avizate de autoritățile competente, care au confirmat, în repetate rânduri, că aceste metode sunt sigure și nepericuloase pentru mediul înconjurător și comunitățile locale. Vibrarea controlată implică folosirea unor camioane mari, care au la bază o placă metalică prin care se transmit unde în interiorul pământului. Conform specialiștilor geofizicieni, această acțiune este percepută în exterior la fel ca atunci când trece un camion mare pe stradă. Cea de-a doua metodă implică realizarea unor găuri temporare, adânci de 15 m, cu un diametru de 5-7 cm, care sunt realizate cu ajutorul unor mici tractoare dotate corespunzător. În aceste găuri se vor introduce ulterior mici cantități de explozibil, care, în momentul detonării, vor transmite unde ușoare în interiorul pământului. Pentru această tehnică se folosește întotdeauna distanța de siguranță de minimum 100 de metri față de orice construcție, iar efectul este similar cu bătutul unui cui în perete. Prospecțiuni nu identifică zăcăminte, ci realizează o simplă „ecografie” Analiza rezultată în urma acestor lucrări este predată beneficiarului. Prospecțiuni S.A. este doar un furnizor de servicii, care realizează o simplă „ecografie a pământului”. Prin urmare, compania nu poate identifica un anumit tip de resurse, aşa cum nu poate identifica nici gazele de şist. Însă la nivelul judeţului Arad, situaţia este clară. Conform datelor oficiale ale ANRM, confirmate de specialiştii geologi, în Arad nu exista potenţial pentru gaze de şist. Astfel, subsolul judeţului poate fi cercetat doar pentru resurse convenţionale de gaze şi petrol, iar în primă fază, această cercetare se realizează prin „ecografii” subterane. Aceeaşi situaţie este valabilă şi pentru judeţul Timiş. |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.