|
|||
|
DETALII STIRE:
UVVG Arad, Universitatea din Szeged și Centrul de Cercetări Biologice din Szeged au organizat cea de-a II-a ediție a Școlii de toamnă: „Școala de Studii avansate în tendinţe moderne şi tehnici de cercetare a biolo
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad găzduieşte, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, cea de-a II-a ediţie a Şcolii de toamnă: „Școală de Studii avansate în tendinţe moderne şi tehnici de cercetare a biologiei cancerului/Advanced school în modern trends and techniques în cancer biology”, care va fi urmată de aplicaţiile practice la Universitatea din Szeged în perioada 10-15 noiembrie 2014. La lucrări au participat prof. univ. dr Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul UVVG, profesori de la Universitatea din Szeged: prof. univ. dr. Boros Imre, şeful departamentului de Biologie Moleculară şi Biochimie, prof. univ. dr. Peter Deak, şeful Departamentului de Genetică a Facultății de Biologie, dr. Krizbai Istvan, de la Departamentul de Biofizică al Centrului de Cercetări Biologice al Academiei Ungare. Prof. univ. dr. Anca Hermenean, prorector al UVVG, responsabil de proiect din partea română, ne-a declarat: „Am analizat situația înscrierilor și am constatat că au fost mai mari decât ne-am așteptat. Am avut înscriși studenţi ai Facultății de Biologie şi Medicină, de la secția de predare în limba română şi engleză, doctoranzi ai școlilor doctorale de biologie şi medicină, cadre didactice, cercetători biologi, medici şi chimişti din Arad şi Timişoara. Organizarea gratuită a acestui program educaţional, a fost posibilă datorită proiectului Platforma de Cercetare Integrată Transfrontalieră pentru Identificarea Proceselor Celulare ca Ținte Potențiale pentru Terapia Personalizată a Cancerului/Integrated Cross-Border Research Platform to Identify Cellular Processes as Potenţial Targets for Personalized Cancer Therapies, derulat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Romania-Ungaria în valoare de aproape 2 milioane de euro. Partenerii în cadrul acestui proiect sunt Universitatea din Szeged și Centrul de Cercetări Biologice al Academiei Ungare”. Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, a subliniat că programul de pregătire a fost organizat în comun de către Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Universitatea din Szeged și Centrul de Cercetări Biologice din Szeged. „Împreună am reuşit să aducem la Arad specialişti de renume în biologia cancerului din România şi Ungaria, pornind de la bazele genetice şi moleculare ale cancerului, la diagnostic şi tratament. Le mulţumesc astfel tuturor lectorilor pentru efortul de a pregăti aceste cursuri care au fost prezentate studenţilor, cercetătorilor şi cadrelor didactice dornici să afle noutăţi în acest domeniu ştiinţific. S-au prezentat subiecte de top ale cercetării cancerului: epidemiologia cancerului în euroregiune; caracteristicile celulelor tumorale și interrelațiile cu micromediul înconjurător; rolul MDR1 în dezvoltarea rezistenţei multiple la tratament a celulelor tumorale; rolul barierei hemato-encefalice în formarea metastazelor cerebrale; terapia personalizată din perspectivă europeană și euroregională; particularitățile biologice și clinice ale mezoteliomului pericardial; bazele genetice ale chemosenzitivității; repararea ADN şi reglatori ai ciclului celulari, ca ținte specifice pentru terapia cancerului. În mod deosebit, aș vrea să subliniez contribuția doamnei prorector, prof. univ. dr. Anca Hermenean, care a coordonat experimentele efectuate la Institutul nostru de cercetări, alături de Direcția de Sănătate a Județului Arad, reprezentată prin doamna doctor Dana Negru. Tema noastră este una deosebită, deoarece încercăm să clarificăm unele aspecte moleculare ale existenței stările neoplazice în județul Arad și în judeţul învecinat din Ungaria, întrucât se pare că există factori comuni care contribuie la realizarea acestui indice pentru România, a existenței bolii neoplazice. Se pare că sunt factori comuni care contribuie la răspândirea acestei boli în această zonă dintre cele două țări. În prezent, conducerea celor două județe caută să identifice modalități de cooperare și de continuare a cercetărilor acestui proiect, urmând să candidăm pentru un nou proiect regional de strategie pentru a putea valorifica rezultatele la care am ajuns până în prezent cu acest proiect și pentru a le continua prin cele două Consilii județene. Partea a doua a școlii de studii va continua la Szeged, unde vom continua cercetările împreună, fiindcă partea maghiară s-a arătat deosebit de interesată de acest proiect și a ajutat proiectul cu foarte multe cercetări”. Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul UVVG, a subliniat: „Cursanții au putut profita de prezenţa unor specialişti de marcă români și maghiari din domeniul cancerului, pentru a dobândi cunoștințe științifice și să stabilească noi contacte și colaborări utile pentru dezvoltarea viitoarelor lor cariere.
|
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.