|
|||
|
DETALII STIRE:
Vanessa Williams face o dezvăluire şocantă : "Am fost molestată sexual la zece ani"
Actriţa Vanessa Williams, cunoscută pentru rolurile ei din serialele "Betty cea urâtă" şi "Neveste disperate", şi-a publicat recent un album de memorii în care vorbeşte despre o experienţă traumatizantă pe care a trăit-o în copilărie. În volumul intitulat "You Have No Idea", vedeta poveşte despre un abuz sexual pe care l-a suferit pe vremea când avea vârsta de 10 ani. Williams scrie în cartea ei că incidentul a avut loc în timpul unei vizite pe care a făcut-o la nişte prieteni de familie. Fiica acestora, în vârstă de 18 ani, a încercat atunci să o violeze, scrie hollywoodreporter.com. "După acea vizită, am simţit că ceva s-a schimbat în mine. Întotdeauna am fost o fire sfidătoare, dar atunci am devenit şi mai rebelă. Am început să mă îndepărtez de părinţii mei", a dezvăluit ea. Totodată, actriţa a vorbit în cartea ei şi despre scandalul prin care a trecut în anul 1984, atunci când a fost respinsă la concursul Miss America din cauza unor fotografii nud cu ea, ce au apărut înt-o revistă pentru bărbaţi. Vedeta spune că fii au aflat tot adevărul privitor la incidentul din acel an. "Atunci când copiii mei m-au întrebat despre Miss America, acele fotografii şi alte momente din viaţa mea, le-am spus ceea ce le spun întotdeauna: adevărul. În definitiv, acele momente reprezintă părţi din călătoria mea prin viaţă, care m-a adus în punctul în care mă aflu acum", a mai spus Williams. |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.