Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Vineri, 06 Noiembrie, 2026
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Michael Douglas va avea rolul principal într-un film produs de Marvel

Categorie stire CANCAN | Autor stire Alecu | Data publicare Miercuri, 15 Ianuarie, 2014 | Nr. accesari stire 2786 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Michael Douglas va avea rolul principal într-un film produs de Marvel

Actorul Michael Douglas va juca rolul omului de ştiinţă Henry "Hank" Pym, creatorul unei formule care reduce corpul uman la dimensiunile unei insecte, în filmul "Ant-Man", a declarat luni Marvel Entertainment, afiliată companiei Disney, informează reuters.com.

"Am aşteptat de foarte multă vreme să joc într-un film produs de Marvel. Scenariul este amuzant, regizorul (Edgar Wright, n.r.) este foarte bun. Dylan (fiul de 13 ani al actorului, n.r.) îl va îndrăgi. Va avea un film la care să se uite", a declarat Michael Douglas.

Personajul Henry "Hank" Pym a apărut pentru prima oară în numărul 27 al seriei de benzi desenate Marvel "Tales to Astonish", în ianuarie 1962.

În povestea originală, doctorul biochimist Hank Pym foloseşte ultima sa descoperire, un tip de particule subatomice, în scopul creării unei formule care modifică dimensiunea fiinţelor vii. Primul test îl face pe propria persoană, iar rezultatul îl transformă în Ant-Man, unul dintre cei mai populari supereroi Marvel.

Kevin Feige, preşedinte al Marvel Studios, a afirmat într-un comunicat publicat pe site-ul Marvel.com că Douglas va juca rolul lui Pym cu "farmec şi curaj".

Rolul omului de ştiinţă, după ce se transformă în omul-insectă, va fi jucat de Paul Rudd.

Michael Douglas, câştigătorul unui Glob de Aur pentru rolul pianistului Liberace din filmul "Behind the Candelabra", primit la gala premiilor Golden Globe Awards de duminică, a surprins atât studiourile de producţie, cât şi spectatorii, cu decizia de a juca un supererou într-un film Marvel, care promite să devină o franciză cu buget substanţial.

Filmele cu supereroi produse de Marvel, aduse pe marele ecran prin intermediul companiei Walt Disney, s-au dovedit extrem de profitabile, lungmetraje precum "Răzbunătorii/ Avengers" şi "Omul de oţel 3/ Iron Man 3" obţinând încasări de peste 1 miliard de dolari în toată lumea.

Secretul intrigii pentru "Ant-Man" este bine păzit, însă filmul este programat pentru lansarea în cinematografe în iulie 2015. Premiera românească va avea loc pe 31 iulie 2015.

Totodată, deşi Michael Douglas a jucat doar o singură dată într-un sequel - reluând personajul Gordon Gekko în "Wall Street: Banii sunt făcuţi să circule/ Wall Street: Money Never Sleeps" de Oliver Stone (2010), actorul nu e exclus implicare într-o continuare a filmului "Ant-Man".

"(Marvel, n.r.) mi-a împărtăşit gândurile, există continuări. Cine ştie?", a afirmat actorul.

De-a lungul unei cariere de peste patru decenii, Michael Douglas a câştigat două premii Oscar, unul în calitate de producător al filmului "Zbor deasupra unui cuib de cuci", împreună cu Saul Zaentz, în 1976, iar celălalt pentru rolul din filmul "Wall Street" (1988). Michael Douglas a apărut în numeroase lungmetraje, precum "Idilă pentru o piatră preţioasă" şi "Wonder Boys", însă rolul care l-a propulsat a fost cel al inspectorului de poliţie Steve Keller, pe care l-a interpretat în cele 98 de episoade ale serialului de televiziune "Străzile din San Francisco", difuzat de postul ABC între anii 1972 - 1976.



share - facebook    share - twitter
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - VINERI
  05:00 Documentar
  06:00 Sufulcă-ţi zilele
  06:30 Naşul
  09:00 Ghilea show
  10:00 Quantika
  11:00 Conferinţa de presă
  12:00 Ghilea Show
  13:00 Magie pe Baricadă
  13:30 Timpul - artă şi ştiinţă
  14:00 Deşteptarea României
  16:00 Mapamond românesc
  17:00 Comunitatea mea
  17:30 Ţinta noastră: Sănătatea cu Minodora Hrimiuc şi Daniel Ţinte
  18:30 Pe Baricadă cu Dorel Zăvoianu
  19:30 Vitralii cu Eugen Marinoff
  21:00 Ghilea Show
  22:00 Baricadaţi în voie bună
  23:30 Retro Zone
  01:30 Ţinta noastră: Sănătatea
  02:30 Pe Baricadă
  03:30 Vitralii
  05:00 La graniţele cunoaşterii
COZACONE
  oferit de: curs-valutar-bnr.ro
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.

Accepta