|
|||
|
DETALII STIRE:
Un bărbat în vârstă de 101 ani va candida pentru un mandat în Congresul american
John Newman, un stră-străbunic din Florida, vrea să candideze pentru un loc în legislativul american la vârsta de 101 ani. El va participa la alegeri ca independent. John Newman, un „activisit şi stră-străbunic” din Florida, în sud-estul Statelor Unite, a intrat în atenţia opiniei publice după ce, la vârsta de 101 ani, a decis să participe la alegerile din noiembrie pentru a obţine un mandat în Congresul american, relatează AFP. Bărbatul, care pare cu 20 de ani mai tânăr, a anunţat pe un blog dedicat campaniei sale www.joenewman101.com că se va prezenta, pentru prima oară, cu scopul „de a face auzită vocea tuturor cetăţenilor”. „La 101 ani, eu nu mă gândesc la o carieră politică pe termen lung ce m-ar determina să-mi vând idealurile, valorile sau personalitatea pentru o eventuală realegere”, spune el pe blogul său, adăugând că vrea să-i „inspire” şi pe alţii. John Newman va participa la alegeri ca neafiliat politic şi va fi unul dintre adversarii republicanului Vern Buchanan. Combaterea sărăciei sau promovarea sănătăţii pentru săraci sunt câteva dintre punctele din programul său electoral, a anunţat el pentru WWSB, staţia locală a ABC. „Să votezi pentru un bătrân este ca şi cum ai vota pentru un om nou”, anunţă sloganul său, publicat pe contul de Twitter @JoeNewman101. În prezent, cel mai în vârstă membru al Congresului este reprezentantul statului Texas, Ralph Hall, care are vârsta de 90 de ani. Camera Reprezentanţilor şi o treime din Congres urmează să fie reînnoite la alegerile din noiembrie |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.