|
|||
|
DETALII STIRE:
Herta Müller: Günter Grass ''nu are credibilitate morală"
Günter Grass a fost criticat de foarte multe persoane în interiorul şi în afara Germaniei din cauza recentelor sale critici la adresa Israelului. Acum a venit şi rândul Hertei Müller, laureată - ca şi Günter Grass - a Premiului Nobel pentru Literatură, să denunţe moralitatea lui Grass, poziţie exprimată de scriitoarea născută în România în cadrul lansării unei noi cărţi în Brazilia, conform unor informaţii apărute luni pe site-ul Worldcrunch. Potrivit sursei, Günter Grass şi Herta Müller au multe în comun. Nu numai că cei doi germani fac parte din aceeaşi breaslă, ci au obţinut amândoi Premiul Nobel pentru Literatură. Dar aceasta nu înseamnă că Grass şi Müller trebuie să fie de acord în legătură cu orice. De exemplu, când vine vorba de impasul Israel-Iran, Grass greşeşte total, a explicat Müller într-un recent interviu acordat cotidianului brazilian Folha din Sao Paulo. În vârstă de 84 de ani, Grass a ţinut prima pagină a ziarelor la începutul lunii trecute cu un controversat poem în care acuză Israelul de complot în scopul distrugerii Iranului. În opinia dnei Müller, poziţia compatriotului său literat este total pe dos. ''Günter Grass distorsionează realitatea. Iranul ameninţă Israelul cu anihilarea, şi nu invers'', a declarat dna Müller, adăugând: ''În opinia mea, el şi-a pierdut credibilitatea cu mult timp în urmă, deoarece timp de decenii a ascuns faptul că a făcut parte din SS''. Tortura, persecuţiile, frica şi trădarea sunt elementele-cheie din viaţa şi opera Hertei Müller. Câştigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură în 2009, Muller revine la subiecte referitoare la trecutul său în cartea ''Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică'', publicată în Brazilia. Cartea este o culegere de eseuri şi articole scrise de Herta Müller. În interviul său pentru cotidianul brazilian, Müller a criticat, de asemenea, China pentru că a condamnat la închisoare militanţi precum Liu Xiaobo, laureatul Premiului Nobel pentru Pace 2010. În opinia sa, astfel de acţiuni sunt reminiscenţe ale regimurilor dictatoriale din secolul trecut. Herta Müller este preocupată, de asemenea, de modul în care a evoluat politica în noile democraţii, inclusiv în ţara în care ea s-a născut, România. ''Angajaţi ai fostului regim sunt încă la putere în noua ordine. Ei sunt oameni de afaceri şi politicieni şi acum, în locul represiunii, la conducere este corupţia'', a afirmat scriitoarea. Herta Müller dă vina pentru astfel de condiţii pe ignorarea în mod voit a trecutului: ''Spre deosebire de ceea ce se întâmplă în Germania, în România nimeni nu doreşte să citească vechile arhive, să afle cine a înşelat şi cine a spionat. Aceasta a dus la un nou început, cu politicieni liberi de acuzaţii''. |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.