|
|||
|
DETALII STIRE:
Stelian Tănase: Grila de toamnă a TVR 1, de la 1 septembrie
Președintele Director General al Societății Române de Televiziune, Stelian Tănase, a anunțat miercuri că grila de toamnă a TVR 1, "grilă care este foarte ieftină", va fi lansată la 1 septembrie. "Intrăm în deschiderea grilei de toamnă la 1 septembrie. Avem o anumită orientare. Suntem în divergență, nu toți avem același punct de vedere, dar vom ridica această grilă și vor fi destule noutăți. Sigur, dacă am fi avut un suport financiar mai consistent lucrurile ar fi mers mult mai bine. E o grilă foarte ieftină și încercăm mai mult cu imaginația și cu inovația decât cu un suport real de resurse să ridicăm această grilă care coincide cu campania electorală pentru alegerile prezidențiale din noiembrie", a spus Tănase, la Comisia de Cultură a Senatului. Coordonatorul cu atribuții de Director de Programe, Irina Radu, a precizat că grila de toamnă a televiziunii publice păstrează emisiunile de succes, dedică prime-time chestiunilor social-politice și alegerilor, iar jurnalul principal va fi scurtat. Totodată, coordonatorul cu atribuții de producător general, Cristian Zgabercea, a spus că programele TVR nu trebuie să fie influențate de alegeri. "Noi trebuie să conștientizăm românii că trebuie să vină la alegeri, nu trebuie să-i învățăm cu cine trebuie să voteze. Asta e misiunea televiziunii publice", a spus Zgabercea. El a adăugat că SRTV a comandat un sondaj în urma căruia se va stabili strategia instituției. "SRTV a comandat un sondaj, pentru că au fost multe divergențe între noi, membrii Comitetului Director și cu Consiliul de Administrație, care este viitorul televiziunii publice, ce ar trebui să se întâmple, care va fi conținutul canalelor. Într-o săptămână vor fi interpretate toate datele sondajului. Acest sondaj ne va spune ce își dorește lumea de la televiziune publică. În urma lui televiziunea publică va avea o strategie", a mai spus Zgabercea. |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.