BISERICA – EXAMEN RATAT

  Am asistat in aceste napraznice zile de iarna, la ceea ce poate insemna o zdravana ninsoare cazuta peste noapte pe o tara bolnava de saracie si indiferenta. Si am vazut cu totii drumuri blocate, oameni morti, la propriu, de frig, in propriile autoturisme, bolnavi care n-au avut cu ce sa ajunga la spital, copii nascuti in bordeie prost incalzite si fara asistenta medicala de specialitate, in loc de maternitati. Ce mai, imagini apocaliptice! Am trait un adevarat sfarsit de lume... Dumnezeu s-a gandit sa mai incerce o data acest biet popor. Insa, pe langa incercarea pe care ne-a dat-o noua, EL i-a incercat si pe ai sai slujitori.Preotii, adica. Eu spuneam mai demult ca preotii sunt de profesie popi. Majoritatea lor, sigur ca exista si exceptii. Acestea insa, intaresc regula. Sa facem o analiza: mai peste tot in tara asta romaneasca fiecare comuna are arondate trei – patru sate, in comune exista primarie, politie si (candva) scoala. Institutii care s-au implicat destoinic in lupta cu nametii si salvarea de vieti omenesti. Dar, daca la cateva sate exista o comuna, nu trebuie omis faptul ca fiecare sat are BISERICA. Aici am vrut sa ajung... Ei bine, in aceste zile n-am vazut preoti care sa iasa si sa lupte in ,,razboiul” vietii cu moartea, in confruntarea dintre nefericire, saracie si o masa calda, un pat curat sau un colt de casa incalzit. Fetele bisericesti au hibernat precum ursii bine ghiftuiti care dorm si sforaie prelung. DOAMNE IARTA-I! Unde au stat ascunsi preoti, diaconi, cantori, in aceste zile de ger si ninsoare abundenta? In marea milostenie a Domnului, eu ii vedeam pe acesti slujitori directi implicandu-se in lupta cu nametii, nu neaparat la lopata, ci mai degraba ducand oamenilor un ceai cald, o paine, o bucata de slana, un cozonac, adica exact ceea ce are nevoie un om care se afla blocat in nameti, in frig si viscol. Asta ar fi insemnat ca PARINTELE satului, comunei, orasului, nu face altceva decat sa intoarca marinimia celor care in urma cu nici trei saptamani i-au asteptat pe slujitorii bisericii cu masa plina si daruri pe masura de BOBOTEAZA.

 Ma duc mai departe si spun ca BISERICILE PUTEAU FI LOC DE REFUGIU DIN CALEA VISCOLULUI, LA FEL PRECUM CASA PAROHIALA, care, sa nu uitam nici o clipa ca nu este proprietatea preotului ci a statului roman. Si chiar daca nu ar fi asa, se presupune (se presupune doar) ca mai mult ca oricine PREOTUL este cel care sare in ajutorul enoriasilor, prin juramant dar maia les prin inima sa curata si frica de Dumnezeu! Ce Dumnezeu frate, majoritatea lor n-au nici un Dumnezeu! Ma cutremura concluzia acestor zile, oare ne-am pierdut cu totul simtul umanitatii? Doamne, arata-ne calea! Mor de frig oameni blocati in masini inzapezite, in bordeie fara caldura, in foame si saracie, in timp ce FATA BISERICEASCA macane din gura si ragaie indestulat cu de toate. Nu vreau asa ceva, vreau o lume normala, vreau ca Dumnezeu sa-i trezeasca pe acesti oportunisti fara suflet si iubire.

Iubeste-ti aproapele. Asta spune Cartea Sfanta, Biblia! Si nu se refera la sacosele pline ochi sau camarile cu alimente sufocate cu de toate. Nu porcul transat ce sta ademenitor in camara este aproapele preotului, nici damigeana sau butoiul cu tuica ori vin. Aproapele este sufletul omului de langa noi. Si cand spun ,,langa noi”, ma refer si la cei care sunt la kilometri departare de Sfanta Biserica sau casa parohiala. Parinte, iubeste-ti aproapele cu chip de om, rogu-te! Vreau sa vad pregnant spiritul umanitar si milostenia. Patriarhe Daniel, trage-i de maneca si impreuna uitati pentru cateva saptamani de oarba dorinta de a construi cat mai multe si mai mari biserici si aplecati-va mila asupra celor oropsiti. Fie-va mila!

 Poate ca a sosit vremea, nu doar atata timp cat este ger si ninsoare, ca fetele bisericesti sa-si intoarca       privirea si spre enoriasi. Acestia nu sunt utili doar cand aduc sarsanale preotului ci si cand tu, ca reprezentant al bisericii, poti intoarce ajutorul si bunastarea ce ti-a fost oferita. Este si o lectie de umilinta. De umanitate, daca vreti! De simplitate. De firesc. Nu mai vreau sa vad jigodii chiar peste tot, indiferent de straiele purtate. Intamplarile ultimelor zile a fost si un examen pe care biserica l-a picat. Cu brio! Rata de promovabilitate de maxim cinci la suta! Doamne, ajuta-i pe trimisii Tai sa inteleaga ce inseamna sa porti haina Domnului, ce responsabilitati implica si cum aceste responsabilitati ar trebui sa vina din suflet si nicidecum dintr-o obligatie profesionala. Da-le o lectie de umilinta, chiar daca asta inseamna sa sufere putin. Cairea prin suferinta este o modalitate de luat in seama. Daca doar asa iesim din padurea indiferentei spre luminisul milosteniei si bunului simt, atunci acesta-i drumul. Poporul roman a primit prea multe lectii de umilinta, acum e randul exponentilor sai, fie ca sunt demnitari, simplii politicieni sau reprezentanti ai bisericii. Buna cuviinta se invata uneori si in urma unei crunte suferinte.

Sorin Ghilea