Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Joi, 05 Noiembrie, 2026
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Trei imobile s-au prăbuşit la Rio, numărul victimelor este încă incert

Categorie stire INCENDIAR | Autor stire Alecu | Data publicare Joi, 26 Ianuarie, 2012 | Nr. accesari stire 1696 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Trei imobile s-au prăbuşit la Rio, numărul victimelor este încă incert

Initial  postul de televiziune Globo News, citând Apărarea Civilă, anunţa cel puţin "11 victime, morţi sau răniţi".

"Trei imobile s-au prăbuşit, unul de aproximativ 20 de etaje, unul de zece (etaje), dar şi unul mai mic de trei sau patru etaje" care se afla între cele două, a declarat la faţa locului primarul din Rio de Janeiro Eduardo Paes, prezentând un nou bilanţ.

Numărul răniţilor spitalizaţi a crescut de la patru, câţi anunţase anterior, la cinci. Dar "a prezenta un număr al victimelor acum ar fi o pură speculaţie", a subliniat primarul.

Cauza prăbuşirii celor două clădiri era, de asemenea, necunoscută. În timp ce martorii vorbeau despre o explozie violentă, primarul a evocat o posibilă "problemă de structură". "Nu ştim cauza, dar este posibil să nu fi fost o explozie. Probabil a fost o problemă de structură" a clădirilor, a declarat Paes.

Cele trei imobile se află pe strada Treze de Maio, lângă Teatrul Municipal, în Piaţa Cinelandia, un cartier istoric din Rio de Janeiro, foarte frecventat în cursul zilei, dar aproape pustiu noaptea.

Numeroase excavatoare, vehicule de pompieri şi ambulanţe au invadat bulevardul Rio Branco, principala arteră din centrul capitalei. La intervenţie participă zeci de pompieri şi de salvatori din cadrul Apărării Civile.

"Echipele de salvare vor lucra toată noaptea, cu câini de căutare. Nu vor pleca decât atunci când vom fi siguri că nu mai există victime" sub dărâmături, a spus Paes, în timp ce tot cartierul este acoperit de un fum aspru şi iritant.

Clădirea de aproximativ 20 de etaje s-a prăbuşit către ora locală 20.40 (joi, 1.40, ora României). Este vorba despre un imobil comercial, gol seara, în care îşi au sediile numeroase cabinete de avocatură, a declarat unul dintre avocaţi. Potrivit acestuia, se efectuau lucrări de o natură neprecizată la cel de al treilea şi al nouălea etaj.

La parterul imobilului se află un restaurant şi o agenţie bancară, dar nu se ştie dacă aceste două localuri funcţionau în cursul serii.

S-a prăbuşit, de asemenea, o clădire vecină de zece etaje. Un munte de moloz bloca strada Treze de Maio, iar un strat de praf acoperea drumurile şi numeroase maşini din zonă.

Uluit, Leandro îşi privea maşina grav avariată şi acoperită de praf. Aceasta era parcată la aproxiamtiv 20 de metri de clădiri. "Important este că nu mi s-a întâmplat mie nimic", a declarat el.

Aproximativ 30 de persoane care se aflau într-un imobil vecin au fost evacuate tefere de către pompieri. Cinci muncitori care efectuau lucrări de o natură neprecizată au reuşit, de asemnenea, să scape.

Un muncitor este blocat singur într-un ascensor. "Am auzit o explozie, iar ascensorul care se afla la al nouălea etaj a căzut", a declarat acesta, contactat prin intermediul telefonului său mobil.

"Nu am aer, respir greu, este fum", a declarat Alessandro da Silva Fonseca.

În octombrie, trei persoane au fost ucise, iar alte 17 rănite, într-o explozie cauzată de o scurgere de gaze într-un restaurant din centrul Rio de Janeiro.



share - facebook    share - twitter
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - JOI
  06:30 Naşul
  09:00 Ghilea Show
  10:00 Pâine şi Circ
  11:00 Conferinţa de presă
  12:00 Ghilea Show
  13:00 Vinovaţii fără vină
  14:00 Ţinta noastră: Sănătatea
  15:00 Fără pleoape la urechi
ACUMA LA TV 16:00 La graniţele cunoaşterii
  17:00 Deşteptarea României cu Lorin Fortuna
  19:00 Timpul - artă şi ştiinţă cu Claudiu Burlan
  19:30 Comunitatea mea
  20:00 Quantika cu Michael Szellner
  21:00 Ghilea Show cu Sorin Ghilea
  22:00 Naşul cu Radu Moraru
  00:30 Timpul - artă şi ştiinţă
  01:00 Ghilea Show
  02:00 Quantika
  03:00 Deşteptarea României
COZACONE
  oferit de: curs-valutar-bnr.ro
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.

Accepta