Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Miercuri, 04 Noiembrie, 2026
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Franţa interzice accesul la muntele „care va scăpa neatins de apocalipsa mayaşă”

Categorie stire INCENDIAR | Autor stire Lit | Data publicare Marti, 20 Noiembrie, 2012 | Nr. accesari stire 1576 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Franţa interzice accesul la muntele „care va scăpa neatins de apocalipsa mayaşă”

Oficialii locali din apropierea unui munte din Franţa au interzis accesul în zonă, temându-se că zona va fi invadată pe 21 decembrie de oamenii care cred în apocalipsa mayaşă, de curioşi şi de jurnalişti.


Persoanele care cred că apocalipsa mayaşă va sosi pe 21 decembrie cred, totodată, că muntele Pic de Bugarach, aflat în sudul Franţei, este unul din puţinele locuri sigure de pe Terra. În acea zi, unul din ciclurile din calendarul mayaş ajunge la final. Acest calendar este împărţit în mai multe unităţi, una dintre acestea fiind intitulată b'ak'tun (care cuprinde 400 de ani). Pe 21 decembrie 2012 se încheie cel de-al 13 b'ak'tun, fiind începutul unui nou ciclu.


Experţii în cultura maya afirmă că maiaşii nu ar fi considerat încheierea acestui ciclu drept sfârşitul lumii. Cu toate acestea, în subculturile New Age şi în alte subculturi de pe Internet, unii credincioşi se aşteaptă la schimbări majore ce urmează să aibă loc în această zi. Predicţiile acestora variază de la o nouă eră a păcii şi armoniei până la o apocalipsă explozivă.


Un astfel de zvon ce s-a răspândit pe Internet anunţă că în ziua distrugerii totale, muntele Pic de Bugarach se va deschide, dezvăluind o navă extraterestră ce va salva credincioşii aflaţi în apropiere. Din acest motiv, oficialităţile locale sunt îngrijorate.


„Ne aşteptăm la câţiva vizionari, câţiva oameni care cred în acest sfârşit al lumii, dar în numere limitate”, declară Eric Freysselinard, un oficial local. „Ne aşteptăm la un număr mult mai mare de curioşi, un număr pe care nu putem să-l estimăm. De asemenea, ne aşteptăm la foarte mulţi jurnalişti”, a adăugat Freysselinard.


De aceea, oficialii vor apela la 100 de ofiţeri de poliţie şi pompieri care vor fi pregătiţi în ziua de 21 decembrie să izoleze rutele de acces spre munte.


Dacă oficialii francezi resping atenţia celor ce cred în „apocalipsa 2012”, alte zone încearcă să profită de pe urma acestora. În Belize, staţiunea Chaa Creek încearcă să atragă turiştii cu pachete all-inclusive „Maya Winter Solstice”, ce le oferă turiştilor, de-a lungul a 7 zile, ocazia de a participa la workshopuri maiaşe, în costume tradiţionale.


În Guatemala, oficiul naţional de turism organizează mai multe festivităţi în ziua de 21 decembrie, printre care şi un summit intitulat „Un nou răsărit pentru omenire”, ce va avea loc pe Tikal, un străvechi oraş maiaş. La acesta urmează să participe Elton John, Bruce Springsteen şi U2.


Nici Mexicul nu se lasă mai prejos, lansând o campanie turistică intitulată „Lumea Maya 2012”, încurajând vizitatorii să călătorească la siturile din sudul Mexicului unde străvechii mayaşi au construit oraşe complexe. De asemenea, în Cancun a fost inaugurat "Museo Maya de Cancun", un muzeu enorm dedicat istoriei Maya.



share - facebook    share - twitter
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - MIERCURI
  05:00 Documentar
  06:00 Sufulcă-ţi zilele
  06:30 Naşul
  09:00 Ghilea Show
  10:00 Pâine şi Circ
  11:00 Pe Baricadă
  12:00 Ghilea Show
  14:00 Deşteptarea României
  16:00 Conferinţa de presă
  17:00 Retro Zone cu Alexandru Chiriţă
  19:00 Vinovaţii fără vină cu Daniel Julean
ACUMA LA TV 20:00 Pâine şi Circ cu Adrian Creţa
  21:00 Ghilea Show cu Sorin Ghilea
  22:00 Naşul cu Radu Moraru
  01:00 Ghilea Show
  02:00 Pâine şi Circ
  03:00 Retro Zone
  05:00 Vitralii
COZACONE
  oferit de: curs-valutar-bnr.ro
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.

Accepta