Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Vineri, 06 Noiembrie, 2026
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Descoperire „imensă” în Valea Regilor din Egipt

Categorie stire INCENDIAR | Autor stire Alecu | Data publicare Marti, 29 Aprilie, 2014 | Nr. accesari stire 2199 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Descoperire „imensă” în Valea Regilor din Egipt

O necropolă "imensă", cu aproximativ 50 de mumii şi fragmente de mumii, mai ales ale unor prinţi şi prinţese din dinastia a XVIII-a a faraonilor (1550 - 1292 î.e.n.), a fost adusă la lumină în Valea Regilor din Egipt, a anunţat, luni, ministrul egiptean al Antichităţilor, citat de AFP.

Descoperită în provincia Luxor, din sudul ţării, "imensa necropolă conţine fragmente de mumii care ar fi putut aparţine membrilor familiei domnitoare, mai ales fiilor regilor Tutmos al III-lea şi Tutmos al IV-lea, din dinastia a XVIII-a", se arată într-un comunicat al Ministerului egiptean al Antichităţilor, care a efectuat săpăturile în colaborare cu o misiune arheologică trimisă de Universitatea din Basel, Elveţia.

La faţa locului au fost descoperite sarcofage de lemn şi măşti mortuare, precum şi canope şi fragmente de canope, vase funerare care aveau modelate pe capac un cap de om sau de animal şi în care se puneau intestinele morţilor, după îmbălsămare.

Arheologii elveţieni au descoperit, în urmă examinării inscripţiilor de pe canope, numele a peste 30 de persoane înmormântate în necropolă. Printre acestea se numără multe prinţese ale căror nume fuseseră până atunci necunoscute, a precizat în comunicat Mohamed Ibrahim, ministrul egiptean al Antichităţilor.

Necropola este situată în extremitatea nord-vestică a Văii Regilor, mai departe decât mormântul faraonului Tutankamon, a explicat şi Abdelhakim Karar, responsabilul departamentului de antichităţi din Luxor, afirmând că importanţa acestei descoperiri rezidă în faptul că au fost găsite numele unor noi prinţese, dar şi pentru că a fost făcută în Valea Regilor, unde se credea că toate secretele au fost dezvăluite.

Unele dintre mumiile descoperite, în stare foarte bună de conservare, aparţin unor nou-născuţi, au precizat arheologii elveţieni. Unele măşti mortuare şi canope au relevat, de asemenea, că Valea Regilor a servit ca necropolă nu doar familiilor regale, ci şi celor de preoţi, într-o epocă ulterioară. Necropola a fost jefuită în mai multe rânduri în antichitate, conform comunicatului.



share - facebook    share - twitter
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - VINERI
  05:00 Documentar
  06:00 Sufulcă-ţi zilele
  06:30 Naşul
  09:00 Ghilea show
  10:00 Quantika
  11:00 Conferinţa de presă
ACUMA LA TV 12:00 Ghilea Show
  13:00 Magie pe Baricadă
  13:30 Timpul - artă şi ştiinţă
  14:00 Deşteptarea României
  16:00 Mapamond românesc
  17:00 Comunitatea mea
  17:30 Ţinta noastră: Sănătatea cu Minodora Hrimiuc şi Daniel Ţinte
  18:30 Pe Baricadă cu Dorel Zăvoianu
  19:30 Vitralii cu Eugen Marinoff
  21:00 Ghilea Show
  22:00 Baricadaţi în voie bună
  23:30 Retro Zone
  01:30 Ţinta noastră: Sănătatea
  02:30 Pe Baricadă
  03:30 Vitralii
  05:00 La graniţele cunoaşterii
COZACONE
  oferit de: curs-valutar-bnr.ro
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.

Accepta