|
|||
|
DETALII STIRE:
Shakespeare a exagerat, arată noi descoperiri. Regele Richard al III-lea nu era cocoşat
Richard al III-lea nu era cocoşat, afirmă cercetătorii britanici, contrazicând astfel descrierea făcută de William Shakespeare acestui rege englez, în piesa de teatru omonimă, în care ultimul suveran din dinastia Plantageneţilor era descris ca un monstru, informează Reuters. William Shakespeare a scris că Richard al III-lea, decedat în urmă cu peste 500 de ani, era "un broscoi înveninat şi ghebos", cu un fizic "diform şi neterminat", a cărui cocoaşă "era atât de urâtă încât câinii începeau să latre când îl vedeau". Cercetătorii britanici au contrazis însă aceste afirmaţii. Analizând rămăşiţele pământeşti ale fostului suveran englez şi realizând o reconstrucţie în 3D a coloanei sale vertebrale, ei au ajuns la concluzia că Richard al III-lea nu era cocoşat, ci suferea de scolioză, o deformare laterală a coloanei vertebrale. Oamenii de ştiinţă au remarcat anomalia spinală a fostului suveran atunci când au găsit scheletul lui Richard al III-lea în oraşul Leicester în 2012 - una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din istoria britanică recentă. Savanţii au realizat o reproducere din plastic în 3D a coloanei vertebrale a suveranului, pe baza scanării scheletului acestuia, iar studiul lor a fost publicat în revista medicală Lancet. "Este un caz tipic de scolioză declanşată în adolescenţă", a declarat Bruno Morgan, expert în radiologie legală la Universitatea Leicester. Coloana vertebrală a regelui britanic prezintă o curbură pronunţată, cuprinsă între 65 şi 85 de grade, care determină o formă în spirală. O astfel de persoană ar fi cel mai probabil operată în zilele noastre pentru a corect această diformitate. |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.