|
|||
|
DETALII STIRE:
László Tőkés, reales președinte al CNMT: Trebuie o schimbare radicală privind minoritățile în Europa
Eurodeputatul Tokes Laszlo a fost reales, sâmbătă, președintele Consiliului Național al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), el vorbind cu această ocazie de crearea unui sistem complex și integrativ al autonomiei maghiarilor în întregul Bazin carpatic. El a primit pentru conducerea CNMT cu 128 de voturi 'pentru' și trei abțineri, din totalul celor 135 de voturi ale delegaților prezenți la Adunarea generală, 131 fiind valabil exprimate. Noua echipă de conducere a CNMT are în componență un președinte executiv, în persoana Krisztinei Sandor, trei vicepreședinți — Tiboldi Laszlo, Borbely Zsolt și Matis Jeno, președinți de regiuni fiind Nagy Jozsef Barna, pentru zona Partium, Gergely Balazs, pentru Ardealul de mijloc și Nagy Pal, pentru secuime. 'Trebuie produsă o schimbare radicală în modul politic privind problema minorităților naționale în întreaga Europă', a spus Tokes, într-o conferință de presă. El a arătat că a rămas același ca și în urmă cu peste 20 de ani, când a fost unul dintre fondatorii UDMR și a propus de la bun început realizarea autoguvernării comunității maghiare din Transilvania, însă acum promovează cauza minorităților maghiare din întregul Bazin Carpatic, având în vedere că în UE nu sunt luate în considerare inițiativele minorităților. 'În calitate de președinte al Consiliului de Autonomie a Maghiarilor din Bazinul Carpatic, în loc de a vorbi despre autonomia și cauza maghiarilor din Transilvania și aparte, cauza maghiarilor din Serbia, Slovacia etc, hai să vorbim de cauza noastră comună în crearea unui sistem complex și integrativ al autonomiei în întregul bazin carpatin cu sprijinul țării noastre mame, Ungaria. Sunt aproape 500.000 de cetățeni români care au solicitat dobândirea cetățeniei ungare', a declarat Tokes. În acest mod se vor putea reprezenta mai eficient interesele comunităților minorității maghiare de peste hotare, care nu se poate mulțumi cu "minimalismul formalist al Europei Unite", unde totul se reduce la drepturile individuale ale cetățenilor. 'Noi suntem foarte insistenți și consecvenți și suntem siguri că așa cum memorandiștii români au reușit să dobândească Unirea și drepturile colective ale românilor, nici noi nu ne dăm înapoi, mergând pe acea linie pe care am pornit după căderea lui Ceaușescu', a mai afirmat Tokes. |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.