|
|||
|
DETALII STIRE:
Liliana Mincă, exclusă din PP-DD
Deputatul Liliana Mincă a anunțat sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că a fost exclusă din Partidul Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD). Excluderea a avut loc la scurt timp după ce Mincă, parlamentar ales în Colegiul 3 Săveni — județul Botoșani, a acuzat conducerea partidului că este ilegitimă și că "a înșelat așteptările electoratului". Liliana Mincă apreciază că decizia conducerii PP-DD de a o exclude "este una abuzivă, nejustificată și neîntemeiată statutar, hotărâtă de către o conducere nelegitimă și neînregistrată legal". "Este, din nou, o hotărâre discreționară generată de reacția parlamentarilor PP-DD la lipsa de strategie, lipsa de experiență politică și de verticalitate a conducerii partidului, care, încă o dată, consideră că partidul și membrii acestuia sunt la dispoziția lor, în mod necondiționat", a adăugat parlamentarul PP-DD. Liliana Mincă a cerut vineri președintelui PP-DD, Simona Man, demararea procedurilor pentru organizarea congresului partidului în cadrul căruia să fie aleasă o nouă conducere. Ea și alți 13 deputați PP-DD au anunțat atunci că renunță "la orice colaborare cu conducerea partidului". |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.