DETALII STIRE:
Spitale în programul naţional de supraveghere şi control al infecţiei HIV
 50 de spitale, plus Spitalul Penitenciar Bucureşti Jilava, au fost desemnate să se ocupe de tratamentul şi monitorizarea persoanelor cu HIV/SIDA, bugetul alocat pentru acest program naţional de sănătate fiind de peste 103 milioane lei în 2013. Proiectul de ordin al Ministerul Sănătăţii vizează modificarea şi completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2013 şi 2014, aprobate prin Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 422/2013. Conform proiectului, bugetul total alocat programelor naţionale de sănătate este, anul acesta, de 486.474.000 lei, din care cei mai mulţi bani, respectiv 103.061.000 lei, sunt pentru Programul naţional de supraveghere şi control al infecţiei HIV. Programul naţional de supraveghere şi control al tuberculozei beneficiază de 8.855.000 lei, pentru tratamentul bolnavilor fiind desemnate 85 de spitale. Pentru Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule sunt alocaţi, tot anul acesta, 42.514.000 lei, iar pentru cel de tratament în străinătate, 17.000.000 lei, potrivit proiectului aflat în dezbatere publică până la 5 septembrie.
Stirea nu are galerie foto.
|
|
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
| |
ORA |
PROGRAM - LUNI |
| |
04:30 |
Deşteptarea României |
| |
06:30 |
Naşul |
| |
09:00 |
Ghilea Show |
| |
10:00 |
Quantika |
| |
11:00 |
Magie pe Baricadă |
| |
11:30 |
Baricada Music |
| |
12:00 |
Ghilea Show |
| |
13:00 |
Vitralii |
| |
14:30 |
Baricada Music |
| |
15:00 |
Pe Baricadă |
| |
16:00 |
Fără pleoape la urechi cu Dorin Frandeş |
| |
17:00 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
| |
17:30 |
Comunitatea mea |
| |
18:00 |
În Arenă cu Adrian Creţa |
| |
19:00 |
Aradul de 5 stele cu Daniel Mitre |
| |
20:00 |
Pâine şi Circ cu Adrian Creţa |
| |
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
| |
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
| |
01:00 |
Ghilea Show |
| |
02:00 |
Pâine şi Circ |
| |
03:00 |
Fără pleoape la urechi |
| |
04:00 |
În Arenă |
| |
05:00 |
Aradul de 5 stele |
| |
ORA |
PROGRAM - MARTI |
| |
06:30 |
Naşul |
| |
09:00 |
Ghilea Show |
| |
10:00 |
Pâine şi Circ |
| |
11:00 |
În Arenă |
| |
11:30 |
Baricada Music |
| |
12:00 |
Ghilea Show |
| |
13:00 |
Conferinţa de presă |
| |
14:00 |
La Graniţele Cunoaşterii |
| |
15:00 |
Magie pe Baricadă |
| |
15:30 |
Vitralii |
| |
17:00 |
Documentar |
| |
18:00 |
Sufulcă-ţi zilele cu Iulian Leonard |
| |
18:30 |
Mapamond Românesc cu Antoniu Martin |
| |
19:30 |
Comunitatea Mea |
| |
20:00 |
Pâine şi Circ cu Adrian Creţa |
| |
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
| |
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
| |
00:30 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
| |
01:00 |
Ghilea Show |
| |
02:00 |
Pâine şi Circ |
| |
03:00 |
La graniţele cunoaşterii |
| |
04:00 |
Mapamond românesc |
| |
ORA |
PROGRAM - MIERCURI |
| |
05:00 |
Documentar |
| |
06:00 |
Sufulcă-ţi zilele |
| |
06:30 |
Naşul |
| |
09:00 |
Ghilea Show |
| |
10:00 |
Pâine şi Circ |
| |
11:00 |
Pe Baricadă |
| |
12:00 |
Ghilea Show |
| |
14:00 |
Deşteptarea României |
| |
16:00 |
Conferinţa de presă |
| |
17:00 |
Retro Zone cu Alexandru Chiriţă |
| |
19:00 |
Vinovaţii fără vină cu Daniel Julean |
| |
20:00 |
Pâine şi Circ cu Adrian Creţa |
| |
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
| |
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
| |
01:00 |
Ghilea Show |
| |
02:00 |
Pâine şi Circ |
| |
03:00 |
Retro Zone |
| |
05:00 |
Vitralii |
| |
ORA |
PROGRAM - JOI |
| |
06:30 |
Naşul |
| |
09:00 |
Ghilea Show |
| |
10:00 |
Pâine şi Circ |
| |
11:00 |
Conferinţa de presă |
| |
12:00 |
Ghilea Show |
| |
13:00 |
Vinovaţii fără vină |
| |
14:00 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
| |
15:00 |
Fără pleoape la urechi |
| |
16:00 |
La graniţele cunoaşterii |
 |
17:00 |
Deşteptarea României cu Lorin Fortuna |
| |
19:00 |
Timpul - artă şi ştiinţă cu Claudiu Burlan |
| |
19:30 |
Comunitatea mea |
| |
20:00 |
Quantika cu Michael Szellner |
| |
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
| |
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
| |
00:30 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
| |
01:00 |
Ghilea Show |
| |
02:00 |
Quantika |
| |
03:00 |
Deşteptarea României |
| |
ORA |
PROGRAM - VINERI |
| |
05:00 |
Documentar |
| |
06:00 |
Sufulcă-ţi zilele |
| |
06:30 |
Naşul |
| |
09:00 |
Ghilea show |
| |
10:00 |
Quantika |
| |
11:00 |
Conferinţa de presă |
| |
12:00 |
Ghilea Show |
| |
13:00 |
Magie pe Baricadă |
| |
13:30 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
| |
14:00 |
Deşteptarea României |
| |
16:00 |
Mapamond românesc |
| |
17:00 |
Comunitatea mea |
| |
17:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea cu Minodora Hrimiuc şi Daniel Ţinte |
| |
18:30 |
Pe Baricadă cu Dorel Zăvoianu |
| |
19:30 |
Vitralii cu Eugen Marinoff |
| |
21:00 |
Ghilea Show |
| |
22:00 |
Baricadaţi în voie bună |
| |
23:30 |
Retro Zone |
| |
01:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
| |
02:30 |
Pe Baricadă |
| |
03:30 |
Vitralii |
| |
05:00 |
La graniţele cunoaşterii |
| |
ORA |
PROGRAM - SAMBATA |
| |
06:00 |
Baricada Music |
| |
07:00 |
Baricadaţi în voie bună |
| |
08:30 |
Desene animate |
| |
10:00 |
Documentar |
| |
11:00 |
Sufulcă-ţi zilele |
| |
11:30 |
Fără pleoape la urechi |
| |
12:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
| |
13:30 |
Magic Summer |
| |
15:30 |
La graniţele cunoaşterii |
| |
16:30 |
Documentar |
| |
17:30 |
Baricada Music |
| |
18:00 |
Aradul de 5 stele |
| |
19:00 |
Magie pe Baricadă cu Cătălin Pintea |
| |
19:30 |
Film Artistic |
| |
21:30 |
Vinovaţii fără vină |
| |
22:30 |
Film documentar |
| |
23:30 |
Baricadaţi în voie bună |
| |
02:30 |
Vinovaţii fără vină |
| |
03:30 |
Film documentar |
| |
04:30 |
Baricada Music |
| |
ORA |
PROGRAM - DUMINICA |
| |
05:00 |
Baricadaţi în voie bună |
| |
06:00 |
La graniţele cunoaşterii |
| |
07:00 |
Desene animate |
| |
09:00 |
Pâine şi Circ |
| |
10:00 |
Magic Summer |
| |
12:00 |
Baricadaţi în voie bună |
| |
13:00 |
Magie pe Baricadă |
| |
14:00 |
Vitralii |
| |
15:30 |
La graniţele cunoaşterii |
| |
16:30 |
Retro Zone |
| |
18:30 |
Vinovaţii fără vină |
| |
19:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
| |
20:30 |
Film artistic |
| |
22:30 |
Film documentar |
| |
23:30 |
Film artistic |
| |
01:30 |
Magic Summer |
| |
03:30 |
Film artistic |
COZACONE
HOROSCOP
 |
 |
 |
 |
| Berbec |
Taur |
Gemeni |
Rac |
 |
 |
 |
 |
| Leu |
Fecioara |
Balanta |
Scorpion |
 |
 |
 |
 |
| Sagetator |
Capricorn |
Varsator |
Pesti |
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|