|
|||
|
DETALII STIRE:
Șah: România învinge Slovacia, în runda a treia a Olimpiadei, la masculin
Echipa masculină a României a învins luni Slovacia, în runda a treia a Olimpiadei de șah care are loc la Tromso (Norvegia). Reprezentanții țării noastre s-au impus cu 3-1, grație victoriilor obținute de Mircea Pârligras și Vlad Jianu, precum și a remizelor înregistrate de Constantin Lupulescu și Levente Vajda. Aceasta este a treia victorie consecutivă obținută de șahiștii români la această competiție, după 3,5-0,5 cu Seychelles și 4-0 cu Malta. După trei runde, pe primul loc la masculin se află Franța, cu 6 puncte, în timp ce România ocupă poziția a 6-a, cu același număr de puncte. La feminin, România a pierdut cu 2,5-1,5 în fața Indoneziei ( victorie Elena-Luminița Cosma, remiză Corina Peptan, înfrângeri Alina L’‘Ami și Cristina-Adela Foișor). Lider este echipa Iranului, cu 6 puncte, iar România este pe locul 28, cu 4 puncte. România are de apărat excelentele locuri 5 (la fete) și 8 (la băieți), obținute în urmă cu doi ani, la Olimpiada precedentă, care s-a desfășurat la Istanbul (Turcia). Medaliile olimpice sunt disputate de 174 de echipe naționale masculine și 137 feminine. Actuala Olimpiadă de șah are loc în perioada 1-14 august, la Tromso (Norvegia), în apropierea cercului polar. Competiția se desfășoară de-a lungul a 11 runde, cu zile libere în 7 și 13 august. |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.