|
|||
|
DETALII STIRE:
Petru Antal, primarul oraşului Pecica : "Pecica s-a transformat într-un oraş modern"
Ales în urma alegerilor anticipate din martie 2009, primarul Petru Antal s-a preocupat de transformarea într-un oraş modern, curat şi confortabil. S-a investit în reabilitarea arterelor importante, pavarea trotuarelor, înfrumuseţarea spaţiilor verzi, amenajarea zonelor de blocuri (IRIL şi centru). Remiza de pompieri a fost refăcută în totalitate, tinerii au ocupat cele 20 de apartamente din primul bloc ANL şi s-au renovat toate grădiniţele din oraş, precum şi majoritatea şcolilor. Din fonduri UE s-a realizat documentaţia pentru drumul agricol Pecica-Bătania şi forarea a două puţuri de apă termală pentru viitorul ştrand; s-au organizat târguri pentru produsele locale şi tradiţionale şi s-a construit o fermă de bivoli. S-a renovat Casa de Cultură, a avut loc Ziua Satului la Turnu şi Sederhat, s-au sprijinit eveniment, lansări de volume şi reviste. În satele Turnu, Sederhat şi Bodrogul Vechi s-a investit în infrastructură (iluminat public, pietruirea străzilor, amenajarea şanţurilor şi podeţelor, consolidarea malului Mureşului) şi renovarea instituţiilor (birourile Primăriei, unităţi de învăţământ). „În prezent, se află în derulare Masterplanul judeţean prin care reţeaua de apă şi de canalizare va fi extinsă în toată Pecica. De asemenea, Proiectul «Modernizare centru urban Oraşul Pecica», una din cele complexe lucrări de infrastructură, a fost demarat de constructor şi cuprinde reabilitarea a 18 străzi din zona centrală”, a afirmat Petru Antal, primarul oraşului Pecica Tot în domeniul infrastructurii, prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii vor fi asfaltate total sau parţial, 22 de străzi, pe o lungime de 9,5 kilometri. Până la iarnă va fi predat podul peste Mureş, o investiţie de 28 de milioane de lei, finanţată de CJA, alături de şoseaua de centură care va dirija traficul direct pe DN7. „Doresc să continuăm împreună cu cetăţenii dezvoltarea oraşului nostru prin strategia deja începută” spune primarul Petru Antal, ca strategie pentru următorul mandat. Aceasta prevede, printre altele, asfaltarea străzilor, continuarea pavării trotuarelor şi amenajării de spaţii verzi, modernizarea zonei Juncanu, renovarea Şcolii Generale nr. 2, piste pentru biciclete, înfiinţarea transportului local şi montarea de semafoare pe DN7. Pentru satele aparţinătoare există un plan de modernizare a străzilor şi trotuarelor, amenajarea de parcuri, introducerea reţelei de apă şi canalizare şi servicii noi. |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.