Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Sambata, 15 Martie, 2025
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Lucrările de amenajare a pistei de biciclete între cartierul Micălaca și Pădurea Ceala vor începe în luna martie

Categorie stire Actualitati | Autor stire Alecu | Data publicare Joi, 20 Februarie, 2014 | Nr. accesari stire 1059 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Lucrările de amenajare a pistei de biciclete între cartierul Micălaca și Pădurea Ceala vor începe în luna martie

Primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă a anunțat în cadrul conferinței de presă susținute astăzi că predarea amplasamentului către constructor se va face săptămâna viitoare iar lucrările vor demara din zona Podului rutier Micălaca.

In cadrul lucrărilor care vor dura 2 ani vor fi amenajate piste de cicliști pe faleza Mureșului în lungime totală aproximativ 12 km. La ieșirea din cartierul Alfa se vor crea două trasee de acces în pădurea Ceala, unul pe malul Mureșului și celălalt spre strada Bodrogului în zona Aeroport. Lățimea pistelor va permite circulația în paralel pe două sensuri (total 2 m). În cadrul proiectului se va realiza reabilitarea falezei pe toată lățimea acesteia (4 m) iar pe aproximativ jumătate din  traseu lucrările vor cuprinde inclusiv realizarea infrastructurii. Totodată vor fi amenajate 15 locuri de popas, dotate cu rastel de biciclete, băncuță și coș de gunoi. Deasemenea, pe traseul pistelor va fi reabilitat sistemul de iluminat public pe o lungime de 2,6 km. Valoarea contactului de lucrări încheiat prin licitație în luna ianuarie este de 5.494.332,63 lei plus T.V.A, finanțarea fiind de la bugetul local. 

             În paralel cu demararea lucărilor la acest prim traseu, Primăria derulează procedurile pentru licitația de realizare a rețelei de 122 km de piste care vor acoperi întreg municipiul Arad. Rețeaua urbană de piste pentru cicliști din municipiul Arad este finanțată de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, contractul de finanțare în valoare 6,5 milioane de euro fiind semnat la sfârșitul anului 2013.

« Realizarea pistelor de biciclete se încadreaza în strategia de dezvoltare durabilă a transportului urban din municipiul, în conformitate cu masterplanul de transport realizat pentru Arad de specialiști germani. Conceptul foarte serios de rețea pe care îl punem în practică în Arad va asigura o alternativă viabilă pentru deplasarea urbană, datorită gradului de acoperire și accesibilitate. Finanțarea europeană pe care am obținut-o confirmă, de altfel, valoarea și impactul proiectului nostru. Practic se va putea face deplasarea pe bicicleta în siguranță pe principalele trasee care fac legătura între cartiere și zonele centrale, acoperind orașul de la un capăt la altul. De altfel traseele sunt concepute astfel încât să poată servi în perspectivă inclusiv bicicliștilor din zonele periurbane » a declarat primarul municipiului Arad, dl.Gheorghe Falcă.



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - SAMBATA
  06:00 Baricada Music
  07:00 Baricadaţi în voie bună
  08:30 Desene animate
  10:00 Documentar
  11:00 Sufulcă-ţi zilele
  11:30 Fără pleoape la urechi
ACUMA LA TV 12:30 Ţinta noastră: Sănătatea
  13:30 Magic Summer
  15:30 La graniţele cunoaşterii
  16:30 Documentar
  17:30 Baricada Music
  18:00 Aradul de 5 stele
  19:00 Magie pe Baricadă cu Cătălin Pintea
  19:30 Film Artistic
  21:30 Vinovaţii fără vină
  22:30 Film documentar
  23:30 Baricadaţi în voie bună
  02:30 Vinovaţii fără vină
  03:30 Film documentar
  04:30 Baricada Music
COZACONE
  oferit de: curs-valutar-bnr.ro
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.

Accepta