|
|||
DETALII STIRE:
Kovesi: DNA reprezintă o formulă de succes în cadrul reformei sistemului judiciar
Șefa Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, a declarat joi, la bilantul DNA, că 2013 a fost un an dificil pentru instituţie pentru că "a fost anul în care presiunile publice la adresa procurorilor au înregistrat un trend puternic ascendent". "A fost desemnată o nouă echipă managerială la nivelul structurii centrale și au fost numiți noi procurori-șefi la nivelul unor structuri teritoriale. A fost modificată semnificativ competența direcției și au fost adoptate acte normative importante, care au schimbat regimul instrumentelor investigative folosite în anchetele anticorupție. Totodată, a fost anul în care presiunile publice la adresa procurorilor au înregistrat un trend puternic ascendent. Este încurajator însă că această situație a determinat o reacție fără precedent a societății civile și a observatorilor internaționali. (...) Anul 2013 a demonstrat că cea mai importantă resursă a Direcției Naționale Anticorupție este cea umană. Consolidarea unui corp de procurori și polițiști cu experiență în finalizarea investigațiilor complexe și pregătiți să reziste unor presiuni unice pentru sistemul judiciar reprezintă cea mai importantă realizare pe care trebuie să o marcăm astăzi. Menținerea acestei culturi instituționale reprezintă o condiție esențială pentru a asigura în continuare eficiența luptei anticorupție", a afirmat Kovesi la prezentarea Raportului de activitate al DNA pe anul 2013. Koveşi a mai spus că cea mai importantă modificare survenită în 2013 a fost OUG 63, prin care au fost scoase din competența acestei structuri investigarea cazurilor de înșelăciune, evaziune fiscală și a celor prevăzute în Codul vamal al României cu prejudicii de peste un milion de euro. "Propunerea s-a întemeiat pe analize care au arătat că includerea lor în competența acestei structuri a dus la supraîncărcarea instituției, cu consecințe negative asupra celerității soluționării cauzelor. Mai mult, distincția arbitrară între cauze de aceeași natură în funcție de valoarea prejudiciului îngreuna stabilirea organului judiciar competent, ceea ce a făcut ca declinările către alte unități de parchet să reprezinte mai mult de o treime din totalul soluțiilor pronunțate în aceste cauze. (...) Am plecat de la premisa că divergențele de opinii nu trebuie să blocheze soluționarea rapidă a problemelor sistemului iar elaborarea politicii penale trebuie făcută cu implicarea celor ce sunt chemați ulterior să aplice legea, pentru ca aceasta să fie durabilă și accesibilă. (...) DNA reprezintă o formulă de succes în cadrul reformei sistemului judiciar din România și constituie un bun exemplu pentru instituții similare din statele europene, astfel că una dintre provocările anului 2014 este menținerea stabilității instituționale și a independenței structurii", a mai spus Kovesi. Peste 1.000 de persoane anchetate de DNA au fost condamnate definitiv de instanțele de judecată în 2013, în creștere cu 41% față de anul precedent, a mai spus Laura Codruța Kovesi. "Soluțiile pronunțate de instanțe în cursul anului 2013 au confirmat caracterul obiectiv și profesionist al cauzelor instrumentate de DNA. Un număr de 1.051 inculpați au fost condamnați definitiv, ceea ce reprezintă o creștere cu 41% comparativ cu anul 2012. În același interval, a scăzut semnificativ numărul soluțiilor de achitare pe temeiuri de fond. Doar 7 inculpați din 100 trimiși în judecată au fost achitați în anul 2013. Atât experții Băncii Mondiale care au realizat evaluarea sistemului judiciar român, cât și cei ai Comisiei Europene care au întocmit Raportul anticorupție al Uniunii Europene au remarcat procentul scăzut de achitări al DNA raportat la natura complexă a cauzelor care intră în competența direcției. (...) Dincolo de datele statistice prezentate, trebuie remarcat modul în care publicul și experții s-au raportat la activitatea DNA. Eurobarometrul publicat la începutul acestui an arată că 34% dintre români consideră că există suficiente investigații de succes în materia infracțiunilor de corupție, în timp ce media europeană este de 26%. Totodată, România are cea mai mare creștere din UE la acest indicator în raport cu anul 2011, ceea ce demonstrează că publicul percepe și apreciază activitatea sistemului judiciar în acest domeniu. Această încredere în eficiența sistemului este resimțită și în activitatea de zi cu zi a direcției, în care vedem din ce în ce mai multe persoane care denunță faptele de corupție despre care au cunoștință", a spus Kovesi. |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.