|
|||
|
DETALII STIRE:
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, prezenţă activă în cadrul manifestărilor dedicate „ZILELOR ARADULUI 2014”
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, universitate comunitară, organizează cu ocazia „Zilelor Aradului 2014”, în parteneriat cu Primăria Arad, manifestări ştiinţifice şi sportive conform următorului program: * 19.08.2013 – Sala Ferdinand, din cadrul Primăriei Arad, orele 11,00: „Simpozionul ştiinţific naţional „Aradul în timpul primului război mondial şi făurirea României Mari”; * 22.08.2014 - Aula „Ştefan Cicio Pop” din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, orele 18,00: Vernisaj de expoziţie fotografică: „Repere spiritual europene la Universitatea de Vest Vasile Goldiş”; La manifestări sunt invitaţi să participe cadre didactice, istorici, studenţi, masteranzi, doctoranzi, reprezentanţi ai instituţiilor administrative şi de cultură din Arad.
Competiţiile sportive organizate de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” unde sunt invitaţi să participe toţi arădenii care iubesc sportul, se desfăşoară după următorul program: * 23.08.2014 - orele 10,00: Stadionul Gloria, competiţie sportivă: „Crosul UVVG; - orele 11,00: Cupa UVVG la Volei pe plajă; Baza Sportivă din cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Educaţie Fizică şi Sport a UVVG – Str. Praporgescu, Nr. 1-3. Biroul de presă al UVVG Daniel Albu |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.