|
|||
|
DETALII STIRE:
Proaspăt logodită, la 69 de ani, Aretha Franklin a glumit : "Nu, nu sunt însărcinată"
Cântăreaţa americană Aretha Franklin s-a logodit în perioada sărbătorilor de iarnă cu bunul ei prieten William "Willie" Wilkerson, cu care se va căsători în vara acestui an, a anunţat luni agentul de presă al artistei americane. Cântăreaţa, în vârstă de 69 de ani, doreşte să se căsătorească cu Wilkerson pe o plajă din Miami şi să organizeze apoi o recepţie exclusivistă pe un iaht de lux, scrie people.com. Agentul de presă al artistei americane a precizat că aceasta îşi doreşte ca rochia de mireasă să îi fie creată de Donna Karan, Valentino sau Vera Wang. Într-o declaraţie de presă, în care s-a referit la viitoarea ei căsătorie, Aretha Franklin a spus: "Ne gândim să ne căsătorim în iunie sau iulie. Şi nu, nu sunt însărcinată!". În noiembrie 2010, Aretha Franklin şi-a anulat, la recomandarea medicilor, toate concertele şi apariţiile publice programate pentru următoarele şase luni. În decembrie 2010, artista americană a suportat o intervenţie chirurgicală pe care a descris-o ca fiind "ceva mai mult decât o operaţie minoră". De atunci, cântăreaţa a adoptat o dietă nouă şi a slăbit destul de multe kilograme. Aretha Franklin nu a făcut publică niciodată denumirea bolii cu care a fost diagnosticată, însă presa americană a afirmat că artista suferă de cancer pancreatic. În ianuarie, cântăreaţa a declarat pentru revista americană Jet că "se simte minunat" şi că problema medicală de care a suferit a fost "rezolvată". Aretha Franklin a câştigat 20 de premii Grammy, dintre care opt au fost consecutive, între anii 1968 şi 1975, perioadă în care trofeul pentru cea mai bună solistă R&B a fost numit în glumă de ziarişti "premiul Aretha". Cel mai recent album al său, intitulat "Aretha: A Woman Falling Out of Love", a fost lansat pe piaţă pe 3 mai 2011. Aretha Franklin a fost căsătorită cu Ted White între anii 1961 şi 1969 şi cu Glynn Turman între anii 1978 şi 1984. |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.