|
|||
|
DETALII STIRE:
Oana Zăvoranu, audiată la poliție în urma unui flagrant privind suma de 10.000 de euro
Oana Zăvoranu este audiată joi de polițiștii Capitalei, în urma unui flagrant, ea fiind prinsă în timp ce primea suma de 10.000 de euro de la un medic estetician pe care l-ar fi șantajat că depune plângere împotriva sa și că va face afirmații privind implicarea sa în dosarul silicoanelor. Potrivit biroului de presă al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB), flagrantul a fost efectuat cu asistența unui procuror în urmă cu aproximativ două ore, după ce esteticianul a apelat la anchetatori și a povestit că Oana Zăvoranu l-a amenințat că va merge la televiziuni și va declara că medicul face parte din gruparea acuzată de corupție în dosarul operațiilor estetice. Oana Zăvoranu poate fi reținută pentru 24 de ore dacă procurorul de caz consideră necesară această măsură, după care va înainta instanței propunere de arestare preventivă sau arest la domiciliu. Potrivit unor surse judiciare, medicul șantajat ar fi cunoscutul medic de chirurgie plastică Marek Vâlcu. Magistrații Tribunalului București au dispus pe 27 aprilie arestarea preventivă pentru 30 de zile a trei medici de la Spitalul Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reconstructivă și Arsuri din București, acuzați de corupție în dosarul operațiilor estetice. Medicii, specialiști în chirurgie plastică, reconstructivă și estetică, ofereau consultații pacienților care doreau efectuarea unor operații estetice, atât în cadrul Spitalului Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, cât și în cadrul unor clinici private. În discuțiile purtate, medicii le comunicau pacienților că pot opta pentru efectuarea intervenției în spitalul public sau într-o clinică privată, prezentându-le avantajele financiare (un preț mai mic) de care ar fi beneficiat în cazul în care intervenția s-ar fi realizat într-o unitate spitalicească publică. |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.