Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Miercuri, 04 Noiembrie, 2026
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

,,Zilele porţilor deschise`` la Arhivele Naţionale

Categorie stire Cultura | Autor stire Lit | Data publicare Marti, 30 Octombrie, 2012 | Nr. accesari stire 1589 ori | Comentarii stire 0 comentarii

,,Zilele porţilor deschise`` la Arhivele Naţionale

Arhivele Naţionale organizează, în intervalul 30 octombrie - 1 noiembrie, o serie de evenimente menite să aducă în atenţia opiniei publice locul şi rolul Arhivelor în societate şi să încurajeze dialogul cultural şi schimbul de idei, în contextul aniversării a 180 de ani de la înfiinţarea instituţiei.


Potrivit unui comunicat al Arhivelor Naţionale, în perioada menţionată se desfăşoară 'Zilele porţilor deschise', precum şi conferinţe din ciclurile 'Poveşti din Bucureşti' şi 'Interferenţe'.


Interesate să dezvolte legături durabile cu şcoala românească pentru a cultiva interesul faţă de trecut şi documentul istoric, Arhivele Naţionale continuă seria întâlnirilor cu liceenii bucureşteni în Zilele porţilor deschise.


Grupuri de elevi de la liceele 'Dante Alighieri', 'Grigore Moisil' şi 'Ştefan Odobleja' vor vizita depozite de arhivă şi vor avea ocazia să ia contact cu documente originale datând din perioada Evului Mediu şi a epocii moderne.


Ciclul de conferinţe 'Poveşti din Bucureşti', deschis miercuri, este iniţiat de Serviciul Municipiului Bucureşti al Arhivelor Naţionale.


Acest nou proiect, cultural şi educaţional deopotrivă, îşi propune să aducă în actualitate aspecte ignorate sau mai puţin cunoscute din istoria oraşului.


Primul invitat în cadrul acestui proiect va fi prof. univ. dr. Andrei Pippidi - Universitatea Bucureşti, tema conferinţei, care se va desfăşura miercuri, de la ora 11,00, la Caru' cu bere, fiind 'Case şi oameni din Bucureştiul vechi'.


De asemenea, aniversarea 'Zilei Arhivelor' oferă prilejul redeschiderii 'Interferenţelor' - un ciclu de prelegeri pe teme istorice organizat de Arhivele Naţionale începând cu anul 2011.


Invitatul acestei ediţii este dr. Ovidiu Cristea, director al Institutului de Istorie 'Nicolae Iorga', care va susţine prelegerea cu tema 'Mihai Viteazul, războiul cel lung şi drumul moldovenesc'.


Evenimentul are loc pe 1 noiembrie, la sediul Arhivelor Naţionale din bd. Regina Elisabeta 49, sala 'Aurelian Sacerdoţeanu', începând cu ora 11,00.


Pentru a ilustra îndelungata istorie instituţională a Arhivelor şi diversitatea documentelor administrate, cei interesaţi pot vizita expoziţia 'Arhivele Statului. 1831-1989', vernisată în data de 21 septembrie, în contextul desfăşurării conferinţei internaţionale 'Arhive, Istorie şi Politică în România secolelor XIX-XXI' şi pot afla mai multe informaţii despre istoria permisului auto în spaţiul românesc prin prezentarea unui grupaj de documente inedite.


Cea de a doua activitate, derulată în colaborare cu direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, va fi însoţită de o expoziţie de maşini de epocă în faţa sediului central al Arhivelor, deschisă doar miercuri.


Prin organizarea acestor evenimente, Arhivele Naţionale ale României intenţionează să promoveze dimensiunea culturală a instituţiei şi rolul ei în cunoaşterea, conservarea şi valorizarea documentului de arhivă ca o componentă esenţială a patrimoniului cultural naţional.


Arhivele Naţionale ale României, prestigioasă instituţie de cultură, au fost înfiinţate prin Regulamentele Organice din 1831/1832. La 31 octombrie 1862 s-a realizat unificarea serviciilor de arhivă ale Moldovei şi Ţării Româneşti în cadrul programului de reforme început de Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).


De atunci şi până în zilele noastre, misiunea Arhivelor Naţionale rămâne neschimbată - aceea de a colecta, păstra, administra şi garanta transmiterea memoriei colective prin intermediul documentului istoric.


În egală măsură, instituţia contribuie la documentarea privind drepturile şi libertăţile democratice, precum şi la buna gestionare a informaţiei în sectorul administraţiei publice.


În depozitele Arhivelor Naţionale se păstrează 320 km liniari de documente aparţinând Fondului Arhivistic Naţional, aflate în administrarea Arhivelor Centrale şi a celor 42 de structuri teritoriale.



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - MIERCURI
  05:00 Documentar
  06:00 Sufulcă-ţi zilele
  06:30 Naşul
  09:00 Ghilea Show
  10:00 Pâine şi Circ
  11:00 Pe Baricadă
  12:00 Ghilea Show
  14:00 Deşteptarea României
  16:00 Conferinţa de presă
  17:00 Retro Zone cu Alexandru Chiriţă
  19:00 Vinovaţii fără vină cu Daniel Julean
  20:00 Pâine şi Circ cu Adrian Creţa
  21:00 Ghilea Show cu Sorin Ghilea
  22:00 Naşul cu Radu Moraru
  01:00 Ghilea Show
  02:00 Pâine şi Circ
  03:00 Retro Zone
  05:00 Vitralii
COZACONE
  oferit de: curs-valutar-bnr.ro
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.

Accepta