|
|||
|
DETALII STIRE:
Adrian Ţolea : Cultura românească, sub poala politicului
Adrian Ţolea, secretarul general al PDL Arad, denunţă modalitatea managerială prin care Andrei Marga conduce Institutul Cultural Român (ICR). „Dacă derulăm evenimentele, ne aducem aminte că în momentul în care ICR a fost trecut de sub tutela Preşedinţiei în subordinea Senatului am denunţat riscul ca această instituţie să-şi piardă rolul pentru care a fost creată, acela de a promova cultura românească, devenind o «remorcă» politică. Acum asistăm la un nou episod în care eminenţi oameni de cultură refuză să îşi asocieze numele cu ICR pentru că instituţia este puternic politizată”, a declarat Adrian Ţolea, secretarul general al PDL Arad. Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Neagu Djuvara şi Mircea Cărtărescu au decis să nu participe la Salonul de Carte de la Paris, unde România este în acest an ţară invitată de onoare, criticând în termeni duri ICR-ul condus de Andrei Marga. Pleşu îşi motivează refuzul participării prin „derapajul” instituţiei conduse de Andrei Marga, iar Liiceanu susţine că „nu se simte reprezentat de actuala politica a ICR, una de răfuieli politice şi personale, care a contaminat şi organizarea Salonului”. „Este o mostră clară, venită din zona culturală, de contaminare politică a Institutul Cultural Român”, a concluzionat Adrian Ţolea.
|
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.