|
|||
|
DETALII STIRE:
Recital de chitară flamenco la Ateneul Român
Filarmonica „George Enescu” în parteneriat cu Institutul Cervantes organizează marţi, 2 aprilie, la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român un recital de chitară flamenco susţinut de Juan Manuel Cañizares şi intitulat Cuerdas Del Alma. Juan Manuel Cañizares este chitarist, muzician şi compozitor. Câştigător al unor prestigioase premii precum Premiul Naţional de Interpretare la Chitară (1982) şi Premiul pentru Muzică (2008), Cañizares este primul chitarist flamenco invitat să cânte alături de Orchestra Filarmonică din Berlin. De-a lungul anilor a lucrat cu artişti precum: Paco de Lucía, Enrique Morente, Camarón de la Isla, Serrat, Alejandro Sanz, Mauricio Sotelo, Leo Brower, John Paul Jones, Peter Gabriel, Michael Brecker, Mike Stern, Al Di Meola, Peter Erskine, The Chieftains etc. A susţinut concerte în: America, Mexic, Argentina, Uruguay, Chile, Columbia, Cuba, Porto Rico, Anglia, Germania, Franţa, Italia, Portugalia, Olanda, Belgia, Luxemburg, Montenegro, Finlanda, Israel, Turcia, Maroc, Senegal, Tunisia şi Japonia. De asemenea, Juan Manuel Cañizares a compus muzica pentru Compania Naţională de Balet a Spaniei şi a creat coloana sonoră pentru filmele „La Lola se va a los puertos” cu Rocío Jurado şi Paco Rabal şi „Flamenco” regizat de Carlos Saura. Începând cu anul 2003 este profesor de chitară la Escuela Superior de Musica de cataluña (ESMUC). Cañizares îşi petrece foarte mult timp studiind şi predând flamenco. Biletele se pot cumpăra de la Casa de bilete a Ateneului Român, str. Esarcu nr. 5. Program: marţi – vineri: 12.00 – 19.00; sambătă – duminică: 16:00 – 19:00 (când sunt programate concerte). Telefon: 021.315.68.75 |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.