|
|||
|
DETALII STIRE:
Ultimul film în care a jucat Sergiu Nicolaescu, "Lupu", al regizorului Bogdan Mustaţă, selectat în competiţia de la Sarajevo
"Lupu", debutul în lungmetraj al regizorului Bogdan Mustaţă, a fost selectat în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo, care se va desfăşura între 16 şi 24 august. Filmul spune povestea primei întâlniri cu dragostea şi cu moartea a unui adolescent de 16 ani din Bucureşti, interpretat de Mihai Vasilescu. Rolul reprezintă practic debutul acestui adolescent care avea, la momentul filmărilor, exact vârsta personajului interpretat. Alături de el joacă Ada Condeescu - desemnată Cea mai bună actriţă la Sarajevo în 2011 şi prezentă în juriul aceluiaşi festival în 2012 -, Costel Caşcaval, Carmen Ungureanu, iar ca special guest - Sergiu Nicolaescu. De altfel, acesta a şi fost ultimul său rol interpretat pentru Sergiu Nicolaescu. "Mă bucur că "Lupu" îşi găseşte drumul lui prin selecţia la Sarajevo, aşa cum realizarea filmului m-a ajutat şi pe mine să-mi găsesc drumul pentru următoarele proiecte", a declarat pentru gândul Bogdan Mustaţă, imediat după anunţul public că filmul a fost selectat în competiţia de la Sarajevo. "Acum, într-o mlaştină între Dunăre, Buzău şi Siret, printre ibişi şi pelicani, între pământ şi apă, scriu următorul meu scenariu. În urmă cu două nopţi îmi dădea târcoale un lup, ieri am prins un pui de egretă. Dar mai am de scris doar dialogurile (de fapt mai mult monologuri) şi scenariul va fi gata", a mai spus regizorul. Lungmetrajul lui Bogdan Mustaţă va avea lansarea în această toamnă, pe o platformă neconvenţională. "Stilul atipic pentru cinema-ul românesc contemporan al lui Bogdan ne-a inspirat să încercăm ceva nou în materie de distribuţie de film. Vom porni campania de promovare în perioada imediat următoare”, a declarat Marcian Lazăr, producător Strada Film. Bogdan Mustaţă a câştigat Ursul de Aur la Berlin pentru scurtmetrajul "O zi bună de plajă" în anul 2008. Director de imagine este Barbu Bălăşoiu, care semnează şi imaginea filmului mexican Aquí y Allá, premiat în 2012 la Cannes, în cadrul Semaine de la Critique. "Lupu" este o co-producţie româno-germană, realizată de Strada Film împreună cu Neue Road Movies, producătorii regizorului german Wim Wenders (Pina). |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.