|
|||
|
DETALII STIRE:
Comparativ cu luna noiembrie 2010, exporturile româneşti au crescut cu 15,1%
Exporturile au totalizat 41,74 miliarde de euro în perioada ianuarie-noiembrie, în creştere cu 22,5%, în timp ce importurile au urcat cu 17,8% şi au ajuns la 50,39 miliarde euro, rezultând astfel un deficit de 8,64 miliarde de euro, foarte aproape de valoarea din intervalul similar al anului 2010. "Exporturile FOB realizate în perioada 1.I-30.XI 2011 au fost de 176.636,1 milioane lei (41.746,7 milioane euro), iar importurile CIF au fost de 213.108,1 milioane lei (50.391,0 milioane euro). Comparativ cu perioada 1.I-30.XI 2010, exporturile au crescut cu 23,2% la valori exprimate în lei (22,5% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 18,5% la valori exprimate în lei (17,8% la valori exprimate în euro). Deficitul comercial FOB-CIF în perioada 1.I-30.XI 2011 a fost de 36.472,0 milioane lei (8.644,3 milioane euro), mai mic cu 46 milioane euro faţă de cel înregistrat în perioada 1.I-30.XI 2010", se arată într-un comunicat transmis de Institutul Naţional de Statistică (INS). Valoarea schimburilor intracomunitare a fost de 29,76 miliarde de euro la expedieri şi de 36.45 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 71,3% din total exporturi şi 72,4% din total importuri. Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse "maşini şi echipamente de transport" (41,5% la export şi 34,3% la import) şi "alte produse manufacturate" (33,4% la export, respectiv 30,7% la import). În luna noiembrie 2011, exporturile FOB au însumat 17,9 miliarde de lei (4,11 miliarde de euro), iar importurile CIF au totalizat 21,8 miliarde de lei (5 miliarde de euro). Comparativ cu luna noiembrie 2010, exporturile au crescut cu 15,1% la valori exprimate în lei (13,7% în euro), iar importurile au avansat cu 11,2% la valori exprimate în lei (9,9% în euro). Faţă de luna octombrie 2011, exporturile din luna noiembrie au urcat cu 1,4% la valori exprimate în lei (0,6% în euro), iar importurile au crescut cu 3,5% la valori exprimate în lei (2,7% la valori exprimate în euro). |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.