Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Vineri, 06 Noiembrie, 2026
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

ANAF: Veniturile bugetare colectate au crescut în primul trimestru cu 4,63%, la 42,4 miliarde lei

Categorie stire Economic | Autor stire Alecu | Data publicare Joi, 10 Aprilie, 2014 | Nr. accesari stire 1136 ori | Comentarii stire 0 comentarii

ANAF: Veniturile bugetare colectate au crescut în primul trimestru cu 4,63%, la 42,4 miliarde lei

Totalul veniturilor bugetare colectate de Agenția Națională de Administrare Fiscală în primul trimestru al anului 2014 a însumat 42,426 miliarde lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 4,63% - indice nominal (1,878 miliarde lei în cifre absolute) față de perioada similară din 2013 (40,548 miliarde lei), conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES.

Această creștere a avut loc în condițiile în care activitatea de colectare din anul curent este influențată negativ de creșterea volumului restituirilor efective de TVA către contribuabili de la 2,36 miliarde lei în 2013 la 2,772 miliarde lei în 2014.

'Având în vedere acest aspect analiza încasărilor în condiții comparabile conduce la un volum total al încasărilor de 42.837,70 milioane lei și la o depășire reală cu 5,65% — indice nominal, respectiv cu 411,65 milioane lei în cifre absolute mai mult decât în perioada similară din anul 2013', se spune în comunicat.

De asemenea, în primele trei luni din 2014 a fost înregistrată și o creștere a volumului vărsămintelor la Pilonul II de pensii. Datorită creșterii cotei de contribuție de la 4% în anul 2013, la 4,5% în anul 2014, suma virată la fondul privat de pensii a fost cu 182,6 milioane lei mai mare față de cea virată în 2013, respectiv 679,91 milioane lei în trimestrul I 2013 și 862,52 milioane lei în trimestrul I 2014.

Realizările la bugetul FNUASS includ contribuția datorată pentru medicamentele finanțate din bugetul Fondului național unic de asigurări de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății (taxa de clawback) în sumă de 374,21 milioane lei.

La bugetul de stat s-au încasat 28,19 miliarde lei, cu 1,235 miliarde lei (4,58 % indice nominal) mai mult față de aceeași perioadă din 2013 (26,955 miliarde lei).

La impozitul pe profit s-au încasat 3,141 miliarde lei, cu 232,53 milioane lei (8% indice nominal) mai mult decât în 2013 (2,909 miliarde lei). La impozitul pe venit, încasările au fost de 5,578 miliarde lei, cu 206,31 milioane lei (-3,57, % indice nominal) mai puțin decât în 2013 (5,785 miliarde lei). Încasările din taxa pe valoarea adăugată au fost de 12,041 miliarde lei, cu 61,36 milioane lei (0,51 % indice nominal) mai mici decât încasările din perioada similară a anului 2013 (12,102 miliarde lei), în condițiile în care volumul restituirilor de TVA a crescut cu 411,65 milioane lei față de perioada similară a anului trecut.

În domeniul accizelor, față de încasările din perioada analizată a anului precedent (4,542 miliarde lei), accizele au fost mai mari cu 14,05 % (în termeni nominali), veniturile colectate pe trimestrul I al anului 2014 fiind de 5,18 miliarde lei (plus 638,16 milioane lei). Creșterea încasărilor din accize se datorează atât creșterii cursului de schimb de la 4,5223 lei/euro în 2013 la 4,738 lei/euro în 2014 cât și îmbunătățirii activității de colectare, precizează ANAF.

La bugetul fondului național unic pentru asigurări de sănătate se constată o creștere cu 489,33 milioane lei, respectiv cu 12,24% — indice nominal a volumului sumelor încasate (4,485 miliarde lei în trimestrul I al anului 2014 față de 3,996 miliarde lei în perioada similară a anului 2013).

La bugetul asigurărilor sociale de stat a avut loc o creștere cu 146,21 milioane lei, respectiv cu 1,58% — indice nominal (9,391 miliarde lei în trimestrul I al anului 2014 față de 9,245 miliarde lei în perioada similară a anului 2013), iar la bugetul asigurărilor sociale pentru șomaj o creștere cu 2,08% (359,03 milioane lei în trimestrul I al anului 2014 față de 351,72 milioane lei în perioada similară a anului 2013).

În luna martie 2014, totalul veniturilor bugetare realizate de Agenția Națională de Administrare Fiscală a însumat 15,13 miliarde lei, ceea ce reprezintă o depășire cu 2,33 % — indice nominal, respectiv cu 344,32 milioane lei în cifre absolute mai mult decât în perioada similară din anul 2013 (14,786 miliarde lei).

'Pentru realizarea unei analize în condiții comparabile, este necesară întregirea încasărilor din TVA cu suma de 433,27 milioane lei (în condițiile în care volumul restituirilor efective de TVA către contribuabili a crescut de la 375,42 milioane lei în 2013 la 808,69 milioane lei în 2014), ceea ce conduce la un volum total al încasărilor de 15,564 miliarde lei și la o depășire reală cu 5,25% — indice nominal, respectiv cu 777,59 milioane lei în cifre absolute mai mult decât în perioada similară din anul 2013', precizează reprezentanții ANAF.

La bugetul de stat s-au încasat 10,5 miliarde lei, cu 209,83 milioane lei mai mult față de anul 2013 (10,29 miliarde lei), ceea ce reprezintă o creștere cu 2,04 % — indice nominal. La impozitul pe profit s-au încasat 2,646 miliarde lei, cu 101,96 milioane lei mai mult decât în luna martie a anului 2013, când s-au încasat 2,544 miliarde lei, ceea ce reprezintă o depășire cu 4,01 % — indice nominal. La impozitul pe venit s-au încasat 1,899 miliarde lei, cu 31,54 milioane lei mai mult decât în 2013 (1,867 miliarde lei), ceea ce reprezintă o depășire cu 1,7 % — indice nominal.

Încasările din taxa pe valoarea adăugată au fost de 3,651 miliarde lei, cu 358,04 milioane lei (—8,93% indice nominal) mai mici decât încasările din 2013 (4,009 miliarde lei), în condițiile creșterii cu 433,27 milioane lei a volumului restituirilor efective de TVA, respectiv de la 375,42 milioane lei în 2013, la 808,69 milioane lei în 2014.

În domeniul accizelor, față de activitatea din perioada analizată a anului precedent, încasările au fost mai mari cu 36,53% (în termeni nominali), respectiv 1,748 miliarde lei în 2014 față de 1,28 miliarde lei în martie 2013 (plus 467,7 milioane lei).

Încasările la capitolul 'rest venituri' au fost mai mici cu 14 milioane lei față de perioada similară a anului 2013.

La bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate veniturile încasate au înregistrat o creștere cu 152,71 milioane lei față de anul precedent, ceea ce în termeni nominali reprezintă o creștere cu 12,2 %, (1,404 miliarde lei în 2014, față de 1,251 miliarde în 2013).

La bugetul asigurărilor sociale de stat veniturile încasate au înregistrat o scădere cu 23,45 milioane lei, ceea ce în termeni nominali înseamnă minus 0,75 % (3,106 miliarde lei în 2014 față de 3,13 miliarde în 2013). Încasările din 2014 la acest buget sunt influențate negativ de creșterea volumului vărsămintelor la Pilonul II de pensii cu 84,83 milioane lei, respectiv cu 39% față de lună martie 2013, urmare creșterii cotei de contribuție de la 4% în anul 2013, la 4,5% în anul 2014.

La bugetul asigurărilor pentru șomaj veniturile încasate au înregistrat o creștere cu 5,22 milioane lei față de anul precedent, ceea ce în termeni nominali reprezintă o creștere cu 4,56 % (119,76 milioane lei în 2014, față de 114,54 milioane lei în 2013).



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - VINERI
  05:00 Documentar
  06:00 Sufulcă-ţi zilele
ACUMA LA TV 06:30 Naşul
  09:00 Ghilea show
  10:00 Quantika
  11:00 Conferinţa de presă
  12:00 Ghilea Show
  13:00 Magie pe Baricadă
  13:30 Timpul - artă şi ştiinţă
  14:00 Deşteptarea României
  16:00 Mapamond românesc
  17:00 Comunitatea mea
  17:30 Ţinta noastră: Sănătatea cu Minodora Hrimiuc şi Daniel Ţinte
  18:30 Pe Baricadă cu Dorel Zăvoianu
  19:30 Vitralii cu Eugen Marinoff
  21:00 Ghilea Show
  22:00 Baricadaţi în voie bună
  23:30 Retro Zone
  01:30 Ţinta noastră: Sănătatea
  02:30 Pe Baricadă
  03:30 Vitralii
  05:00 La graniţele cunoaşterii
COZACONE
  oferit de: curs-valutar-bnr.ro
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.

Accepta