Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Sambata, 03 Decembrie, 2022
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Datul cu părerea

Categorie stire Editorial | Autor stire Alecu | Data publicare Luni, 13 Februarie, 2012 | Nr. accesari stire 995 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Datul cu părerea

Ţara a intrat într-un gen de isterie colectivă pe care mass-media o cultivă cu o obstinaţie demnă de o cauză mai bună. Toată lumea discută politică, se dau pronosticuri, se fac şi se desfac scenarii şi guverne, totul pornind de la „informaţiile pe surse”.

Ce înseamnă „informaţii pe surse”? Oriunde se adună câţiva politicieni, mai mult sau mai puţin oficial – fie şi la birt –, hop şi ziariştii. Când politicienii termină de discutat, ziaristul se insinuează pe lângă unul dintre aceştia şi încearcă să-l tragă de limbă. Acesta mai scapă câte un cuvinţel care, până la urmă, n-are nicio importanţă. De la acel cuvinţel se porneşte un întreg scenariu care generează fantezii total rupte de realitate. Ziaristul care a aflat „bomba” comunică mai departe. „Bomba” e preluată de altul care o mai înfloreşte punând ceva şi din mintea şi fantezia lui. A doua sursă transmite la o a treia şi aşa mai departe până ce „bomba” sfârşeşte, din punct de vedere al adevărului, printr-un fâs iremediabil. Este sfârşitul inerent şi firesc al informaţiilor pe surse. Cu rare excepţii.

Dar nu contează că e fâs. Vine la rând analistul politic. În această ţară avem o droaie de analişti la fiecare colţ de străduţă. Şi acum să te ţii la scenarii! Pentru că ce face aşa-zisul analist? Pornind de la o informaţie pe surse, începe să-şi dea cu părerea. Dacă cutare face asta, cutărică o încurcă. Dar dacă cutare schimbă macazul, se întâmplă o catastrofă. Şi se continuă cu dacă şi cu parcă s-au suit în barcă ş.a.m.d. Cuvintele „dacă” şi „catastrofă” sunt cele mai folosite cuvinte în scenariile pe care le compune la repezeală analistul politic. În România nu există scenarii roz. Toate sunt de la gri spre negru.

Aşadar, pornind de la informaţiile pe surse, analistul politic pune ţara la cale. Cum spuneam, scenariile sunt cel mai adesea apocaliptice, iar populaţia trebuie să se aştepte la ce e mai rău. Am putea conchide astfel: spune-mi ce informaţii ai, ca să-ţi spun cum trăieşti. Şi, cum toate informaţiile sunt catastrofice, aşa-i şi viaţa!

Ce face onor poporul? Preia analiza politică şi începe să facă, la rându-i, analiză la analiză. Nu există român lăsat de Domnul pe pământul patriei să nu-şi dea cu părerea, dar mai ales să dea verdicte. Toţi ne pricepem la politică mult mai bine ca la sport sau la agricultură, domenii în care excelează tot românul. Stăm prost cu sportul? Nu există dubii în acest sens. Stăm prost cu agricultura? O simţim pe propria pungă. Stăm prost cu politica? Se mai îndoieşte cineva? Ne conduc tot felul de politicieni lipsiţi de cel mai elementar profesionalism. Dar au o „calitate”: turuie de parcă ar fi o moară stricată, îşi dau cu părerea indiferent de subiectul care se discută şi spun prostii şi minciuni pe bandă rulantă. Toţi ştiu totul. Şi încă ceva în plus.

Experţi în datul cu părerea sunt politicienii din opoziţie. Neavând obiectul muncii, singurul lor job este „analiza politică”.

Nu cred că mai există o ţară în care datul cu părerea să devină un sport naţional. În loc să aibă preocupări mai utile şi mai onorabile, românul stă ore în şir la „tembelizor” şi ascultă „dezbaterile politice”. Şi ce vede şi aude el acolo? Oameni nervoşi, ceartă – despre dialog nu poate fi vorba –, vorbe goale, hărmălaie, toată lumea vorbeşte şi nu ascultă nimeni, un aşa-zis moderator la fel de informat şi de „bun” analist ca şi omul de pe stradă, într-un cuvânt, televizorul este, vorba lui Creangă, „curat mijloc de tâmpenie, Doamne fereşte!”.

Domnul ne-a dat liberul arbitru şi ne lasă pe noi să alegem. Şi alegem să ne uităm la datul cu părerea de la televizor. După care începem şi noi cu datul cu părerea şi, în fiecare casă din România, se pune ţara la cale. Aceasta e preocuparea noastră de bază. De aceea ne merge atât de bine!

P.S. Trecând prin parc pe când se protesta pe platoul din faţa Primăriei, am auzit nişte copii imitându-i pe protestatari, şi strigând „jos Băsescu!” I-am întrebat de ce strigă „jos Băsescu!” Răspunsul: „nu-i bun pentru că nu ne dă bani!!!” M-am liniştit. Datul cu părerea are un viitor sigur.

Ioan Iercan



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - SAMBATA
  06:00 Baricada Music
  07:00 Baricadaţi în voie bună
  08:30 Desene animate
ACUMA LA TV 10:00 Documentar
  11:00 Sufulcă-ţi zilele
  11:30 Fără pleoape la urechi
  12:30 Ţinta noastră: Sănătatea
  13:30 Magic Summer
  15:30 La graniţele cunoaşterii
  16:30 Documentar
  17:30 Baricada Music
  18:00 Aradul de 5 stele
  19:00 Magie pe Baricadă cu Cătălin Pintea
  19:30 Film Artistic
  21:30 Vinovaţii fără vină
  22:30 Film documentar
  23:30 Baricadaţi în voie bună
  02:30 Vinovaţii fără vină
  03:30 Film documentar
  04:30 Baricada Music
COZACONE
  oferit de: curs-valutar-bnr.ro
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.

Accepta