Victoraş cu păru’ creţ... (Nu contează părul, contează raţa)

Bănuiesc că şi în grădiniţele de astăzi se învaţă poezia „Căţeluş cu păru’ creţ”. Căţeluşul şmecheraş, mai în joacă, mai în serios, cică fură raţa din coteţ. Deşi hoţ, căţeluşul „se jură că nu fură”. Finalul aventurii canine: căţeluşul a fost prins cu raţa în gură. Nu ni se spune că pentru hoţie căţeluşul ar fi fost pedepsit. Totul rămâne în coadă de peşte.

Mutatis mutandis, un căţeluş ar putea fi, să zicem, Victoraş Ponta. Mai pişicher decât căţeluşul din poezie, Victoraş fură mai mult. Dumnealui e mai mare, poţi să-i zici căţelandru (Iliescu îl numea „cârlan” făcând apel la un alt animal mai cu obraz) şi, în consecinţă, el fură peste 80 de pagini de la nişte oameni cinstiţi care au gândit şi au muncit transpirând scriind nişte cărţi. Nu ştiu cât a transpirat căţelandrul Ponta copiind ce au scris alţii. Ştiu că, pe vremea când eram profesor, dacă un elev copia, era dat afară din clasă, primea nota unu şi i se mai scădea şi nota la purtare.

V. Ponta a făcut un gest similar. A copiat. În limba română, acest gest se numeşte hoţie. A păţit ceva hoţul nostru? Nici vorbă! Tot felul de lingăi analfabeţi şi interesaţi îl apără invocând motive jenante. Ca de exemplu: comisia întrunită a fost condusă de un chimist. Pentru a constata un plagiat, poţi fi orice, cu singura condiţie să ştii să citeşti. Aşadar, un copil de clasa întâi, care a terminat abecedarul şi ştie să citească poate să constate că în lucrarea lui V. Ponta se pot citi 80 de pagini care se regăsesc identic în alte lucrări. Trebuie să fii academician ca să poţi constata un lucru atât de evident?

De fapt, problema e cu totul alta. Nu demonstrarea plagiatului e problema. Plagiatul se demonstrează singur. Marea problemă a lui V. Ponta este caracterul, mai exact lipsa de caracter. Pentru că a promis că va demisiona dacă va fi demonstrat plagiatul. Plagiatul a fost demonstrat, „căţeluşul” a fost „prins cu raţa-n gură”, dar, precum în poezie, finalul rămâne în suspans. În mod cert, V. Ponta ştie şi el poezia cu căţeluşul şi mai ştie că la grădiniţă, copiii români nu au aflat din poezie de vreo pedeapsă pentru căţeluşul hoţ. Copiii, aşadar, încep educaţia cu ideea că hoţul nu răspunde pentru faptele sale. Pe cale de consecinţă, nici hoţul Ponta, prins „cu raţa-n gură” nu este pasibil de pedeapsă. Concluzia obligatorie: până la moarte, poporul român ţine cu dinţii de poezia „Căţeluş cu păru’ creţ” pe care a învăţat-o la grădiniţă.

Mă simt sfidat de nesimţirea cu care V. Ponta sfidează, la rândul lui, poporul român. Nu mi-a plăcut T. Băsescu din unele puncte de vedere. Însă faţă de V. Ponta&co şi mineriada pe care o conduce împotriva instituţiilor statului şi, la urma urmei, împotriva democraţiei, T. Băsescu pare un nevinovat.

Căţeluşul a devenit căţelandru, apoi s-a transformat rapid în dulăul Samson, practicând totalitarismul fără nicio jenă. Dacă în calitate de căţeluş simpatic eşti prins cu raţa-n gură şi nu păţeşti nimic, cine îşi mai poate permite să se măsoare cu dulăul care a masacrat instituţiile democratice ale statului, care-i stăteau în cale?

Ne aflăm în faţa unei variante la „Căţeluş cu păru’ creţ” în care dulăul este prins cu ţara-n gură, dar defilează imperturbabil cu ea prin Europa democratică, fără să-l oprească nimeni!

Ioan Iercan