Jos „tiranul”! Sus tiranii! Din lac în puţ

Nu mi-a plăcut Traian Băsescu din motive care ţin de pretenţia unei prestaţii de politician veritabil. Preşedintele T. Băsescu n-a înţeles un lucru elementar pe care îl ştie ultimul analfabet politruc: în politică nu faci faţă fără „arta compromisului”. Stilul dictatorial merge până şi la români doar până la un punct. De la acel punct, dacă nu frecventezi democraţia, rişti derapaje consistente care duc, invariabil, la cădere.

În guvernarea Alianţei DA, căuzaşii au ţinut ca orbul de bâtă de poziţia lor. Pe de o parte, T. Băsescu i-a cerut premierului Tăriceanu să plece de la Palatul Victoria după cum era înţelegerea în Alianţa DA. Premierul a şi spus la un moment dat că pleacă, dar a intervenit Dinu Patriciu şi l-a bătut în cuie pe premier la Palatul Victoria şi de atunci a început o luptă surdă între preşedinte şi premier. De aci procesele lui Patriciu şi scandaluri între preşedinte şi premier. Niciunul nu a cedat şi ruperea Alianţei DA a fost o consecinţă previzibilă, ca să nu spun obligatorie. Traian Băsescu s-a vrut „preşedinte jucător” şi a făcut tot posibilul ca să demonstreze această dorinţă.

Intenţiile preşedintelui de a reforma statul român s-au lovit de lipsa de susţinere a clasei politice româneşti, în speţă de boicotul opoziţiei. Colac peste pupăză, a venit recesiunea şi a pus piedici serioase în reformarea statului. Reforma despre care T. Băsescu credea că va ocupa un loc onorabil în istoria românilor a rămas cam în coadă de peşte. Să recunoaştem că preşedintele Băsescu a avut intenţii lăudabile, dar recesiunea şi stilul de abordare a politicii i-au zădărnicit proiectele. Concluzia: intenţii bune, realizări pe jumătate.

Prezentul nu este câtuşi de puţin mai glorios. În locul lui T. Băsescu au apărut o droaie de politruci de duzină care, prin comportament şi decizii, duc România în zona obscură a ţărilor din lumea a treia. Nici nu putea să se întâmple altfel pentru că actualii conducători ai statului, după o serie de încălcări grave ale legilor şi regulamentelor, au instituit în ţară o ordine bazată pe bunul lor plac.

V. Ponta, „cârlanul” aruncat în luptă de PSD, este imatur şi hoţ. Oricine îi poate demonstra că a plagiat. Trebuie să fii ori partizan inflexibil ori tâmpit sadea ca să spui că Ponta nu a plagiat sau că nu s-a demonstrat plagiatul. Demonstraţia este la nivelul unui simplu cunoscător al abecedarului limbii române.

A plagia înseamnă a fura, iar cel care fură, indiferent ce fură, se numeşte hoţ. V. Ponta ştie că e hoţ, trăieşte într-o ţară în care hoţii sunt trimişi totuşi la închisoare (mai puţin cei ca V. Ponta) dar, fiind lipsit de caracter, sfidează bunul simţ şi o educaţie elementară şi rămâne într-un post pe care îl dezonorează cu prezenţa sa. În ideea că orice minune ţine trei zile, V. Ponta îngroaşă obrazul şi, pe deasupra, mai ţine şi lecţii de comportament. Tupeu maxim, cu care ne-am obişnuit deja timp de mai bine de 20 de ani, venind din zona comunistă a PSD.

Preşedintele interimar Crin Antonescu, spre surprinderea mea, a câştigat destule aprecieri din partea unor semidocţi, cu un discurs în care se exprimă, ce-i drept, coerent, dar lipsit total de idei. Crin Antonescu este de 20 de ani parlamentar, a căpuşat Parlamentul României şi, în dreptul lui, la majoritatea caracterizărilor, apare cifra ZERO. Un chiulangiu redutabil, de fapt cel mai mare chiulangiu din Parlamentul României, repetent la şcoală, leneş la locul de muncă, ajunge preşedinte – fie şi interimar – în România. Un serios imbold pentru chiulangii care constată cu optimism că şi chiulul poate fi un mod de a promova în societate.

Suntem o ţară de hoţi şi chiulangii? Dacă nu, ce caută Ponta şi Antonescu în fruntea ţării? Ne place să fim conduşi de hoţi şi chiulangii? Se pare că da! Nu mai discut despre abuzurile celor doi. În zece zile au încălcat Constituţia şi alte legi ale ţării cum n-a făcut-o T. Băsescu în opt ani de preşedinţie. Şi este abia începutul.

Grav este faptul că cei doi sunt flancaţi de multe personaje similare. Aşa că, în loc de un „tiran”, cum era numit T. Băsescu de adversari, acum poporul poate constata că sunt mai mulţi. Şi se poate scanda un slogan original: Jos „tiranul”! Sus tiranii!

Am nimerit din lac în puţ.

Ioan Iercan