Românii – între discernământ şi dezastru

Pe scurt, discernământ înseamnă capacitatea unui individ sau a unei colectivităţi de a alege. Cel mai adesea, omul are de ales între bine şi rău. Această capacitate defineşte, la urma urmei, filosofia existenţei umane, lupta dintre bine şi rău fiind motorul, dar şi frâna progresului.

Discernământul se bazează pe două elemente fundamentale: bunul simţ şi educaţia. Bunul simţ nu te ajută întotdeauna în a discerne între bine şi rău pentru că poate fi derutat de interese sau greşeli intrinseci oricărei fiinţe umane. Oricum, în posesia bunului simţ, omul are nişte şanse de a discerne între ceea ce e bine şi ceea ce este rău.

Educaţia presupune o învăţare conştientă a binelui şi a răului. Educaţia vine cu exemple şi argumente. Educaţia face recurs la istorie. Educaţia clădeşte în timp o personalitate care nu se află în bătaia vânturilor istoriei şi reacţionează în spiritul acelei educaţii, indiferent de situaţie. Discernământul unui om educat funcţionează în mod egal şi întotdeauna opţiunea este spre bine. Este evident că vorbim despre o educaţie în sensul binelui.

Popoarele au dus-o mai bine sau mai rău în funcţie de discernământul pe care l-au avut conducătorii lor în anumite momente ale istoriei. Conducătorii erau cei care alegeau şi dirijau istoria unui popor. Un conducător bun alege bine, un conducător rău alege greşit.

Astăzi, când funcţionează democraţia, poporul este cel care alege binele sau răul. Pentru o opţiune corectă, poporul trebuie să aibă discernământ.

Întrebarea fundamentală pentru poporul român este astăzi: are sau nu are discernământ?

Spuneam că discernământul se manifestă în funcţie de doi parametri de bază: bunul simţ şi educaţia. Nu mă încumet să afrim că poporul român are sau nu are bun simţ. Şi nu văd cine ar putea-o face fără un studiu sociologic serios care, şi acela, ar ridica destule semne de întrebare. Oricum, bunul simţ poate fi un punct de pornire în realizarea unui discernământ corect.

În ceea ce priveşte educaţia, iar acum discutăm despre educaţia politică, afirm fără teama că greşesc că poporul român este departe de o educaţie politică necesară pentru  a practica discernământul. Şi mă refer nu doar la oamenii de rând, ci şi la clasa politică românească. Poate afirma cineva că Victor Ponta sau Crin Antonescu au educaţie politică? Poate, dar fără argumente! Când arunci ţara în haos, când calci în picioare Constituţia, alte legi şi regulamente care te obligă la un minim comportament  democratic, nu poţi să spui că ai o educaţie politică. Ca să nu spun că eşti exclus de la orice tip de educaţie. Ce educaţie are Victor Ponta care a plagiat în mod evident, dar nu recunoaşte în ruptul capului?

Astăzi suntem în vizorul Europei, care ne trage de urechi şi ne cere aproape imperativ – chiar dacă pe unii îi loveşte în orgoliul propriu – să resepectăm normele democratice cerute de Uniunea Europeană. Doi iresponsabili, Ponta şi Antonescu, susţinuţi financiar şi logistic şi manevraţi de un malefic spirit vindicativ aflat în posesia lui Dan Voiculescu, ne-au scos bine de pe orbita democraţiei – şi aşa şchioapă în România – şi au generat serioase probleme care se vor repercuta şi asupra sectoarelor economic şi social. România este privită ca o ţară instabilă, investitorii pleacă şi riscăm o izolare care nu poate aduce niciun bine acestui popor.

Discernământul lui Ponta sau al lui Antonescu este sublim, dar lipseşte cu desăvârşire. Pentru că aceştia nu urmăresc interesele poporului, ci propriile interese personale şi de partid, fiind simple marionete în mâna păpuşarului Dan Voiculescu.

Discernământul unui popor poate salva, în cadrul respectării democraţiei, lipsa de discernământ a conducătorilor săi. Cu condiţia ca acel popor să aibă în dotare acel discernământ. Are poporul român bunul simţ şi educaţia necesare pentru a salva România de la dezastrul care se întrevede tot mai clar de când Ponta, Antonescu şi USL au preluat puterea? Sincer să fiu, am mari rezerve!

Refrendumul din 29 iulie este un test în privinţa discernământului. În fond, fiecare popor doarme după cum îşi aşterne. Dar, mai ales, trăieşte după cum alege între bine şi rău, adică în funcţie de discernământ. Discernământ sau dezastru! Tertium non datur!

Ioan Iercan