|
|||
|
DETALII STIRE:
Terorismul: provocarea secolului 21
Ne întrebăm, tot mai mulţi dintre noi, care sunt provocările majore ale acestui secol, în care am intrat deja tot mai accelerat. Analiştii, futurologii, politologii, geostrategii au identificat unele provocări cu care se va confrunta umanitatea în perioada care va urma. Aş aminti aici doar suprapopularea, scăderea resurselor de hrană, migraţiile, potenţiale conflicte zonale pentru resurse şi acces la noile tehnologii şi nu în ultimul rând terorismul. Se poate discuta foarte mult pe marginea fenomenului terorist, asupra cauzelor şi efectelor acestuia. Se cunoaşte că fundamentalismele de orice fel generează excluziune socială, xenofobie şi, în ultimă instanţă, terorism. Pe mapamond, tot mai mulţi oameni nevinovaţi cad victime acestui flagel, care s a generalizat în paralel cu procesul globalizării. Vedem că nici proximitatea ţării noastre nu a fost scutită de acest fenomen. Anul trecut, o ştire despre atentatul terorist de la Burgas, Bulgaria, a făcut înconjurul lumii. În atentatul respectiv şi au pierdut viaţa şase persoane, cinci turişti israelieni şi un bulgar. Cum era şi firesc, imediat după tragicul eveniment, autorităţile române şi au oferit sprijinul şi colaborarea în vederea identificării atentatorilor. În comunicatul de presă emis de către Serviciul Român de Informaţii, din 19.02.2013, se arată că instituţia respectivă-care reprezintă autoritatea naţională în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului- a colaborat cu partenerii bulgari, dar şi cu ceilalţi parteneri internaţionali, punându le la dispoziţie toate informaţiile relevante legate de cazul prezentat. În comunicatul citat se mai arată că SRI a informat, în plan intern, beneficiarii legali ai informaţiilor legate de atentatul respectiv, precum şi Consiliul Suprem de Apărare al Ţării-în cadrul căruia s a stabilit o serie de măsuri pentru limitarea vulnerabilităţilor ţării noastre în faţa ameninţării teroriste. În context, trebuie precizat că recent, ministrul bulgar de interne a lansat o informaţie conform căreia autorul atentatului de la Burgas, precum şi cei doi complici, ar fi intrat în ţara vecină din România, pe ,, frontiera albastră”, referindu se la Dunăre. Relativ la acest aspect, tot în comunicatul SRI din 19.02.2013 se precizează că din investigaţiile realizate până în prezent nu au rezultat date care să indice că persoanele identificate în atentatul din 18 iulie 2012, de la aeroportul din Burgas, ar fi desfăşurat pe teritoriul României activităţi pregătitoare sau de susţinere a atentatului. În acest cadru al discuţiei, referitor la fenomenul terorist, consider că trebuie avută în vedere si declaraţia directorului SRI, George Maior, în faţa Comisiei Parlamentare de Control a instituţiei respective, din 12.02.2013, în care se arată că ameninţarea teroristă a crescut constant în ultimul timp, ajungându se la un grad de alertă ,, albastru precaut’’, însă nu este cazul ca populaţia României să se îngrijoreze în mod deosebit. Este important de ştiut că pentru prevenirea terorismului se acţionează atât în ceea ce priveşte stoparea fluxurilor financiare care alimentează acest fenomen, limitarea circulaţiei persoanelor suspecte, cât şi pentru depistarea şi blocarea oricăror celule cu caracter extremist-terorist pe teritoriul României. Nu demult, un membru important al organizaţiei teroriste ,, Congresul Poporului din Kurdistan”, care colecta fonduri în ţara noastră în vederea finanţării organizaţiei respective, a fost declarat indezirabil de către justiţia română şi obligat să părăsească România. Vedem aşadar că alături de celelalte provocări cu care se confruntă omenirea , terorismul reprezintă un flagel împotriva căruia trebuie acţionat la nivel global şi într o manieră constantă, atât de către actorii statali cât şi de către organismele internaţionale abilitate. Antoniu Martin |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.