Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Sambata, 03 Decembrie, 2022
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

"Glasul Cerbiciei "-manifest programatic pentru românii din Serbia

Categorie stire Editorial | Autor stire Alecu | Data publicare Luni, 06 Ianuarie, 2014 | Nr. accesari stire 984 ori | Comentarii stire 0 comentarii


     Iată că sfârşitul anului 2013 a găsit Asociaţia Românii Independenţi din Serbia în fericita ipostază de a putea edita cel de-al 12-lea număr al revistei de cultură românească ,, Glasul Cerbiciei”. Aşa cum deja ne-a obişnuit, revista abordează o suită de tematici circumscrise întregii problematici specifice comunităţii româneşti din Serbia, fie că este vorba despre românii din Voivodina sau de cei din Valea Timocului.  Acest număr din ,, Glasul Cerbiciei” se deschide cu ,, pastorala” Episcopului Daniil, Episcop-locţiitor  al Episcopiei Daciei Felix, un veritabil mesaj  creştinesc către credincioşii români din întreg cuprinsul Serbiei, un îndemn la reflecţie şi fapte bune în întâmpinarea Sărbătorii Naşterii Domnului. Seria ,, recuperărilor culturale” este continuată în numărul de faţă prin prezentarea operei cărturarului George Diaconovici, realizată de profesoara Natalia Stan, prin reliefarea personalităţii complexe şi militante a lui Ştefan Jianu, pe care o face documentat dr. Mircea Măran, despre importanţa Teatrului Profesionist Românesc din Vârşeţ scriind Otilia Pescariu.  O notă particulară o reprezintă în cadrul revistei rubrica ,, Balade din Timoc” , unde sunt înfăţişate câteva cântece bătrâneşti din această regiune locuită de români.  

    Poate mai mult ca oricare dintre numerele precedente, ultimul număr din 2013 al revistei se înfăţişează ca unul programatic în ceea ce priveşte Asociaţia Românii Independenţi din Serbia şi, mai important, comunitatea românească de acolo.  Prezentată pe larg în paginile revistei, strategia culturală asumată de către Asociaţia Românii Independenţi din Serbia are câteva linii de forţă, menite să dinamizeze şi să coaguleze mediul asociativ românesc din Serbia. Pornind de la ,, viziune”- consolidarea şi dezvoltarea capacităţii de creaţie culturală a comunităţii române, astfel încât aceasta să se poată afirma pe plan regional, naţional şi internaţional -, trecând prin ,, misiune”- sprijinirea dezvoltării tuturor actorilor culturali în vederea valorizării patrimoniului românesc de pe întreg teritoriul Serbiei -, s-a ajuns la identificarea  necesităţii realizării unui brand al românilor din ţara vecină.  Strategia, denumită inspirat ,, Prin cultură la identitate şi spiritualitate”, cuprinde câteva obiective bine structurate şi, spunem noi, realizabile:  promovarea valorilor româneşti din Serbia; asigurarea prezenţei româneşti la marile evenimente naţionale şi internaţionale; promovarea şi susţinerea creaţiei contemporane româneşti în Voivodina şi Serbia  de Răsărit; atragerea celor mai importante instituţii culturale din România şi crearea unor parteneriate strategice; sprijinirea directă a manifestărilor tradiţionale de amploare din Voivodina şi Timoc; editarea publicaţiilor şi cărţilor de importanţă majoră pentru toţi românii din Serbia.

     Din această perspectivă, protocolul încheiat între Asociaţia Românii Independenţi din Serbia şi Asociaţia pentru Tradiţie şi Cultura Românilor ,, Dunărea” din Cladovo, condusă de către inimosul lider român Tihan  Matasarevici,  document prezentat în paginile revistei, reprezintă un act extrem de important.  Protocolul  asumă demersul comun în vederea păstrării şi afirmării identităţii şi spiritualităţii româneşti, precum şi apărarea intereselor tuturor românilor din Serbia, în vederea realizării unităţii româneşti. Aceasta vine în contextul în care în unele şcoli din Valea Timocului s-a introdus pentru prima dată limba română ca obiect de studiu.

    Abordând complexitatea problematicii româneşti din Serbia şi fiind totodată o platformă de idei a mediului asociativ românesc de acolo, revista ,, Glasul Cerbiciei” s-a impus ca un autentic reper cultural al românilor din ţara vecină. Să-i urăm şi noi , la început de An Nou, La Mulţi Ani!

Antoniu Martin



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - SAMBATA
  06:00 Baricada Music
  07:00 Baricadaţi în voie bună
  08:30 Desene animate
ACUMA LA TV 10:00 Documentar
  11:00 Sufulcă-ţi zilele
  11:30 Fără pleoape la urechi
  12:30 Ţinta noastră: Sănătatea
  13:30 Magic Summer
  15:30 La graniţele cunoaşterii
  16:30 Documentar
  17:30 Baricada Music
  18:00 Aradul de 5 stele
  19:00 Magie pe Baricadă cu Cătălin Pintea
  19:30 Film Artistic
  21:30 Vinovaţii fără vină
  22:30 Film documentar
  23:30 Baricadaţi în voie bună
  02:30 Vinovaţii fără vină
  03:30 Film documentar
  04:30 Baricada Music
COZACONE
  oferit de: curs-valutar-bnr.ro
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.

Accepta