România în concertul inţiatic internaţional

     Se poate spune, fără exagerare, că organizaţiile şi ordinele de factură iniţiatică reprezintă, acolo unde funcţionează de secole, fără întreruperi conjuncturale, veritabile motoare ale societăţii civile. Acestea au fundamentat, cu precădere în apusul european, dar şi peste Ocean, regimuri politice autentic democratice, punând totodată temelii puternice pentru germenii societăţii civice care există astăzi. Se ştie că acolo unde au existat regimuri totalitare, fie că au fost de extremă dreaptă sau de extremă stângă, organizaţiile de sorginte iniţiatică nu s-au putut manifesta liber, fiind interzise, sau, pe alocuri aservite temporar regimului politic. Grupând persoane de diverse concepţii, politice sau religioase, dar care asumau libertatea ca principiu fundamental în viaţă, societăţile iniţiatice promovau dezbaterea liberă a problematicilor lumii în care trăiau, fapt care nu putea fi tolerat de regimurile dictatoriale.

    Spaţiul românesc a cunoscut, în zorii modernităţii, un fenomen de racordare la curentele culturale apărute în Occident şi implicit, la formele diverse de expresie a curentelor de factură iniţiatică. Secolul Luminilor a însemnat şi pentru spaţiul românesc o dezvoltare semnificativă a lojilor masonice speculative, precum şi a unor organizaţii de tip rosacrucian. Se cunosc astăzi, în lumina ultimelor cercetări, că au existat cărturari din acest spaţiu care corespondau cu personalităţi marcante ale rosacrucianismului european.

   Nu trebuie să ne mire faptul că mai târziu, în secolul următor, mare parte din elita care a realizat modernizarea şi europenizarea României era înglobată în masoneria speculativă apuseană , mai ales în cea de expresie franceză,  fiind  parte integrantă a proiectelor politico-societale ale acesteia.  În perioada interbelică, deci în secolul 20, organizaţiile iniţiatice din România, fie că vorbim de loji masonice sau ordine cavalereşti, s-au manifestat sincron cu cele din statele cu tradiţie democratică, implicându-se în diverse proiecte  cu caracter cultural şi filantropic, dar, trebuie să amintim şi acest aspect, şi în demersurile diplomatice care vizau menţinerea statusquo-ului la nivel internaţional.

   Trecând peste perioada totalitară, în timpul căreia aceste componente civice nu au funcţionat, ajungem la anii post-decembrişti când am asistat la redeşteptarea organizaţiilor iniţiatice în România, precum şi la crearea altora noi. Maniera în care aceste procese au decurs a fost strâns legată şi de anumite decizii de factură geostrategică a unor cancelarii occidentale cu privire la România. Fără să intrăm aici în detalii, putem considera că pot fi identificate anumite corelări între demersurile de integrare euro-atlantică ale României şi dezvoltarea unor organizaţii iniţiatice în ţara noastră în perioada la care ne referim.

   În prezent, putem aprecia că România este foarte bine reprezentată în concertul iniţiatic internaţional. Aproape toate curentele masonice internaţionale îşi găsesc corespondenţă în ţara noastră. Mai mult, anul acesta România găzduieşte ample manifestări cu caracter internaţional pe palierul masonic, care îi pot conferi o poziţie de referinţă la nivel mondial.

    Voi încheia acest editorial cu o precizare de ordin personal, spunând că în momentul în care mi-am asumat recent unele construcţii pe palierul iniţiatic cavaleresc în România –  vorbim despre unele versiuni ale ordinelor Sfântului Lazăr, de Malta sau Templier -, eram conştient de importanţa demersurilor respective, nu doar în plan intern, naţional, ci, mai ales, în planul relaţionării internaţionale.

Antoniu Martin