Miza alegerilor europarlamentare

     Chiar dacă nu se conştientizează la nivelul opiniei publice din România, miza alegerilor europarlamentare care au avut loc în 25 mai este una majoră. Aceasta din mai multe perspective. În primul rând că aceste alegeri au stabilit componenţa forului legislativ european pentru următorii cinci an. Circa trei sferturi din cuantumul legislaţiei care vizează  toate domeniile vieţii noastre ca cetăţeni europeni, este  elaborată, dezbătută şi votată în Parlamentul European. În al doilea rând, aceste alegeri au oferit posibilitatea cetăţenilor europeni de a se exprima cu privire la maniera în care doresc să fie guvernată Uniunea Europeană. Conform Tratatului de la Lisabona, în numirea şefului executivului european, trebuie să se ţină seama de rezultatul scrutinului din 25 mai. Nu în ultimul rând, prin votul pe care l-au dat duminică, europenii s-au exprimat, sau puteau să o facă, asupra politicilor economice, sociale, culturale, educaţionale care urmează să fie implementate în Europa în viitorul previzibil. Puteau să se pronunţe dacă mai doresc să fie continuată politica de austeritate şi constrângeri bugetare, sau să se dea drumul creditărilor şi, pe cale de consecinţă, creşterii consumului populaţiei. Adică, altfel spus, pentru o abordare de dreapta - aşa cum s-a întâmplat până acum - sau pentru una cu tentă socialistă, care să încline balanţa spre politicile sociale.

     Criza, aşa cum se cunoaşte, a eludat, în multe ţări europene,  atributele ,, statului social”, concept care a făcut carieră în Europa Occidentală după al doilea război mondial. În faţa acestei situaţii, mulţi analişti se aşteptau ca voturile europenilor să se îndrepte masiv spre formaţiuni extremiste şi eurosceptice, situaţie care ar fi putut afecta grav eşafodajul european. Deşi în unele state, partidele extremiste sau cele anti-sistem au înregistrat scoruri semnificative, totuşi nu s-a ajuns la situaţia în care acestea să poată dicta în privinţă guvernanţei Uniunii Europene. Acest fapt este îmbucurător şi arată, totodată, că deşi la nivel declarativ  mulţi europeni, mai ales cei din statele dezvoltate, se pronunţă în favoarea partidelor extremiste sau populiste, în cabina de vot primează raţiunea, ceea ce denotă că majoritatea cetăţenilor din occidentul european au ajuns la o maturizare politică şi civică, că democraţiile din aceste state sunt mature.

    Din perspectiva de mai sus, putem aprecia că România s-a comportat în cadrele normalităţii politice la aceste alegeri: cetăţenii care au votat nu au preferat să mandateze la Bruxelles partide extremiste sau anti-sistem.

    Există însă în privinţa votului de duminică un paradox românesc. Ne referim la faptul că, deşi au unul dintre cele mai scăzute nivele de trai din UE, românii nu s-au înghesuit la urne, în timp ce în statele  dezvoltate ale Europei prezenţa a fost mai ridicată.  Identificăm aici şi o mare limită a clasei politice româneşti în ansamblul ei, aceea de a nu fi prezentat cetăţenilor acestei ţări importanţa alegerilor pentru Parlamentul European, de a nu fi diseminat corespunzător la nivelul opiniei publice  temele fundamentale şi provocările care stau în faţa Uniunii Europene.

Antoniu Martin