Securitatea națională și provocarile globalizării

Asistăm cu toţii, mai mult sau mai puţin pasiv, la una dintre cele mai mari provocări pe care fenomenul globalizării ne-o oferă, anume terorismul. Una dintre componentele acestuia este reprezentată de agresiunea informatică, sau, altfel spus, de terorismul cibernetic. Cunoaştem de asemenea că terorismul cibernetic nu vizează doar instituţii publice, guvernamentale, naţionale şi internaţionale, ci şi organizaţii private, firme, companii, ONG-uri etc. Recentele atentate teroriste de la Paris, dar şi celelalte tentative dejucate de autorităţi în Belgia, Germania şi alte ţări, arată dimensiunea acestui tip de agresiune, revelându-ne totodată că statele trebuie să - şi redimensioneze fundamental mecanismele de protejare a securităţii.

     Într-o societate globală  devine tot mai clar că noţiunea de securitatea naţională trebuie să încorporeze şi componenta securităţii cibernetice. În cazul României, prin angajamentele asumate la nivelul alianţelor din care ţara noastră face parte, NATO şi UE, instituţia desemnată ca autoritate naţională în domeniul cyberintelligence este Serviciul Român de Informaţii. Trebuie subliniat că României i s-a recunoscut, la ultimul summit NATO, desfăşurat în Ţara Galilor, în septembrie 2014, contribuţia importantă pe palierul asigurării securităţii cibernetice, la nivelul Alianţei Nord Atlantice,  iar SRI a fost desemnat drept autoritate publică a statului român responsabilă cu gestionarea şi implementarea proiectului Fondului NATO de sprijin pentru Ucraina în domeniul apărării cibernetice.

    În comunicatul SRI, din 18 ianuarie 2015, se precizează că în contextul dinamicii evoluţiei tehnologice, România trebuie să –şi actualizeze cadrul legislativ. S-a discutat în ultimele zile în presa românească despre aşa –numita ,, lege Big- Brother”, susţinându-se  că aceasta ar leza drepturile şi libertăţile democratice, dreptul la viaţă privată, intimitate etc. Din această perspectivă, precizarea făcută de SRI, conform căreia ,, accesul autorităţilor competente la un anume echipament IT- computer, tabletă, smartphone -, respectiv la datele cu caracter privat stocate pe acestea, care presupune restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale, se poate realiza exclusiv în baza unei autorizaţii eliberate de judecător”, este una oportună.

   Recentele evenimente nefericite din Franţa au deschis o amplă dezbatere, la nivelul întregii comunităţi europene, referitoare la necesitatea creşterii prerogativelor serviciilor de informaţii. Însă ceea ce credem că este cu adevărat important, în noul context, reprezintă înţelegerea faptului că în societăţile democratice beneficiarul ultim al măsurilor de securitate este cetăţeanul, iar  în noua paradigmă de securitate acesta trebuie să fie tot mai bine informat şi mai responsabil. 

Antoniu Martin