|
|||
DETALII STIRE:
Mineritul spaţial, himeră sau pionierat genial ?
Doi miliardari de la Google, celebrul regizor James Cameron, un fost astronaut şi fostul şef al departamentului software de la Microsoft îşi vor uni forţele pentru a lansa o nouă companie, Planetary Resources, ce are ca obiectiv exploatarea minieră a asteroizilor. Compania îşi va dezvălui intenţiile în cadrul unei conferinţe de presă ce va avea loc marţi la Muzeul Zborului din Seattle. Planetary Resources va avea două obiective: exploatarea minieră a resurselor naturale şi explorarea spaţială, urmând ca prin vânzarea materialelor extrase din asteroizi să obţină un profit colosal, adăugând totodată mii de miliarde de dolari la PIB-ul planetar. Cantitatea imensă de resurse preţioase, precum platina, ce se găseşte în asteroizi ar putea fi o soluţie pentru criza resurselor, ce a dus în ultimii ani la inflaţie ridicată şi la conflicte între ţări. Unul dintre antreprenorii implicaţi în noul proiect este Peter Diamandis, cunoscut pentru competiţia Ansari X-Prize, ce premiază cele mai reuşite proiecte spaţiale. Într-un interviu acordat revistei Forbes, Diamandis a declarat „Pământul este o firimitură aflată într-un supermarket al resurselor. Acum avem în sfârşit tehnologia care să ne permită să extragem resursele aflate în afara Terrei, pentru beneficiul umanităţii, fără a mai viola şi distruge această planetă”. Printre investitorii în compania Planetary Resources se numără Ross Perot JR., fiul fostului candidat prezidenţial, Larry Page şi Eric Schmidt (Google), regizorul James Cameron, Charles Simonyi (miliardarul a călătorit de două ori până la Staţia Spaţială Internaţională). Compania beneficiază şi de serviciile lui Tom Jones, specialist NASA şi totodată doctorand în ştiinţă planetară. |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.