|
|||
|
DETALII STIRE:
Grecii antici salvaţi de Tsunami
O echipă de geologi germani este convinsă că primul tsunami înregistrat în analele istoriei - de către Herodot - a protejat satul Potidaea de atacul armatelor persane. Cercetătorii germani au descoperit în nordul Greciei dovezi geologice ale tsunami-ului din anul 479 î.e.n., eveniment care a salvat satul Potidaea de atacul trupelor persane. În scrierile sale, Herodot a menţionat nişte valuri uriaşe care au înecat sutele de soldaţi persani care se pregăteau de asaltul satului fortificat. Geologii din cadrul Universităţii din Aachen au avertizat că regiunea s-ar putea confrunta din nou cu un astfel de fenomen natural dramatic, în ciuda faptului că doar sudul Greciei este în mod normal considerat o zonă de risc seismic. Geofizicienii greci declară la rândul lor că aceste cutremure de pământ reprezintă un pericol mai mare decât posibilitatea declanşării unor valuri de tip tsunami. Straturile sedimentare din nordul Greciei, unde exista pe vremuri Potidaea, iar astăzi localitatea Nea Poteidaia, prezintă dovezi ale unor evenimente geologice dinamice, precum urmele lăsate în Antichitate de tsunami, urme descoperite de către geologii germani. Excavaţiile efectuate în suburbiile străvechiului oraş Mende, situat lângă Nea Potidaea, au scos la iveală cochilii de scoici ridicate de pe fundul mării şi aduse pe uscat de către tsunami-ul devastator. Descoperirea a fost prezentată şi în cadrul conferinţei anuale a Societăţii Seismologice Americane, din San Diego, California. |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.