Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Vineri, 06 Noiembrie, 2026
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Arad: Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit peste o casă în construcţie. Pilotul a murit

Categorie stire INCENDIAR | Autor stire Alecu | Data publicare Duminica, 24 Iunie, 2012 | Nr. accesari stire 2595 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Arad: Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit peste o casă în construcţie. Pilotul a murit

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, duminică seară, peste o casă în construcţie, în judeţul Arad. Avionul a rămas agăţat în grinzile casei în construcţie, în timp ce pilotul a căzut în holul locuinţei respective, el fiind mort.

Primarul oraşului Şiria, Valentin Bot, a declarat că a ajuns primul la locul accidentului, împreună cu poliţiştii, pentru că a fost sunat de către un consătean, el precizând că avionul de mici dimensiuni care s-a prăbuşit a lovit acoperişul unei case mari, în construcţie, care era nelocuită şi care avea parter, etaj şi mansardă.

"Am ajuns primul aici pentru că m-a sunat un consătean. Am ajuns împreună cu Poliţia. Avionul a lovit acoperişul unei case şi, din păcate, pilotul a decedat. Avionul a rămas agăţat în podul casei, pe grinzile acesteia, iar pilotul a căzut chiar în holul locuinţei în urma impactului, fiind mort", a declarat primarul comunei Şiria.

Potrivit sursei citate, din primele date martorii au spus că avionul zbura la joasă altitudine şi că la un moment dat "parcă nu se mai auzea motorul".

"Din câte am înţeles şi am discutat cu vecinii, aceştia mi-au zis că avionul, într-adevăr, zbura la joasă înălţime şi că parcă la un moment dat nu se mai auzea motorul",a spus primarul din Şiria.

La rândul său, Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, a declarat că avionul aparţinea Aeroclubului Român şi că, deocamdată, nu poate preciza ce cursă efectua acesta şi nici cauzele producerii acestui accident.

"Deocamdată, se face cercetare la faţa locului, unde se află şi colegi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad. Nu se poate spune încă din ce cauză s-a prăbuşit avionul", a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.

Pilotul care şi-a pierdut viaţa are 42 de ani şi este sportiv înregistrat la Aeroclubul Român, cu vechime.

Din declaraţiile martorilor a reieşit că aparatul zbura foarte jos şi că este posibil să i se fi oprit motorul.

Subprefectul judeţului Arad, Radu Stoian, a declarat că avionul prăbuşit este unul de tip Icarus C 42, de două persoane, iar la momentul accidentului în aparat se afla doar pilotul, avionul venind, cel mai probabil, de la Ineu şi îndreptându-se spre Şiria.

Potrivit unor prime informaţii, avionul efectua un zbor de antrenament.

O comisie tehnică de anchetă urmează a stabili cauzele producerii acccidentului aviatic.

Medicii SMURD au afirmat că pilotul a murit pe loc în urma impactului, suferind "leziuni incompatibile cu viaţa".



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - VINERI
  05:00 Documentar
  06:00 Sufulcă-ţi zilele
  06:30 Naşul
  09:00 Ghilea show
  10:00 Quantika
  11:00 Conferinţa de presă
  12:00 Ghilea Show
  13:00 Magie pe Baricadă
  13:30 Timpul - artă şi ştiinţă
  14:00 Deşteptarea României
  16:00 Mapamond românesc
  17:00 Comunitatea mea
  17:30 Ţinta noastră: Sănătatea cu Minodora Hrimiuc şi Daniel Ţinte
  18:30 Pe Baricadă cu Dorel Zăvoianu
  19:30 Vitralii cu Eugen Marinoff
  21:00 Ghilea Show
  22:00 Baricadaţi în voie bună
  23:30 Retro Zone
  01:30 Ţinta noastră: Sănătatea
  02:30 Pe Baricadă
  03:30 Vitralii
  05:00 La graniţele cunoaşterii
COZACONE
  oferit de: curs-valutar-bnr.ro
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.

Accepta