Misterioşii lei de piatră din Turcia îi intrigă pe cercetători

Două statui din piatră care reprezintă lei în mărime naturală au fost descoperite în apropierea satului Karakiz din Turcia. Fiecare statuie cântăreşte aproximativ 5 tone, iar arheologii nu au reuşit încă să descopere rolul şi semnificaţia lor.

Statuile au o vechime de circa 3.200 ani şi datează din perioada în care mare parte din Asia Mică era sub stăpânirea Imperiului Hitit. Leii sunt reprezentaţi în plină mişcare, cu musculatura evidenţiată şi cozile încolăcite. Conform unei teorii, statuile ar fi făcut parte dintr-un monument din apropierea uni izvor sacru. Statuile au fost ridicate de hitiţi într-o perioadă când în regiune trăiau leii asiatici, feline care astăzi mai pot fi întâlnite doar în rezervaţia Gir din statul Gujarat din India.

"Leii sunt reprezenţi mergând înainte, au capetele uşor aplecate, fiind doar puţin mai înalte decât nivelul cefei", susţine Geoffery Summer, din partea Middle East Technical University, care a investigat în premieră statuile alături de cercetătorul Erol Ozen. Cei doi lei sculptati prezintă diferenţe stilistice şi au fost realizaţi de sculptori diferiţi.

"Autorii sculpturilor ştiau în mod cert cum arată şi cum se mişcă un leu", continuă prof. Summers, care declară în continuare că, pe baza evidenţelor arheologice, leii asiatici nu numai că trăiau în număr mare pe teritoriul Turciei de astăzi, dar unii dintre ei erau ţinuţi în captivitate de hitiţi.

Povestea misterioşilor lei de piatră începe în anul 2001, dată la care Erol Ozen, la acea vreme director al Muzeului Yozgat, a fost informat de existenţa unor statui în regiunea Karakiz. Cu toate acestea, hoţii de comori au ajuns înaintea arheologilor. Unul dintre leii de piatră a fost dinamitat, fiind spart în două bucăţi în urma exploziei. Hoţii vroiau să verifice daca înăuntrul statuilor erau ascunse comori. Al doilea leu, descoperit în nord-estul satului, a avut aceeaşi soartă, dar în prezent statuile au fost restaurate.

Cercetările ulterioare nu au descoperit încă nicio dovadă a existenţei vreunei aşezări permanente hitite în zonă. De asemenea, dimensiunea şi greutatea statuilor sugerează că sculptorii nu doreau să le transporte, ci să le amplaseze la locul unde au fost create.

"Cred că cele două statui monumentale erau asociate cu unul dintre numeroasele izvoare din zonă. Există asocieri valabile între tradiţia artistică hitită şi sursele de apă", continuă prof. Summers.

"Conform unui text cuneiform hitit, apa era văzută drept un element purificator, folosit în băile din timpul ritualurilor", susţine şi Alice Mouton într-un articol publicat în periodicul Journal of Near Eastern Studies.

"Pentru hitiţi, lumea înconjurătoare, inclusiv izvoarele, era un tărâm foarte important din punct de vedere religios. Izvoarele hitiţilor aveau acelaşi statut sacru pe care îl aveau munţii", încheie prof. Summers.